Ce putem face când nu mai avem putere nici să ne facem rugăciunile? Cum să ieșim din această stare?

Nu te poți ruga? Poți să te rogi! Întâi ne spovedim: Doamne, ridică de la mine asta, că nu pot, și plângi. Dacă tu încă nu plângi, încă n-ai înțeles nimic. Noi stăm în deznădejdea asta, dar noi colcăim, noi ne amăgim pe noi înșine. De vreme ce n-a venit plânsul, ce-ai înțeles tu? Tu numai te joci așa, îți pare șagă. Dar, ia-te în serios! Cunoaște că ai căzut din slava lui Dumnezeu, că ești lepădat, că ești încuiat în afara Împărăției și strigă pentru că mai este vreme. Dumnezeu îți va da plâns.

Prin plâns, Dumnezeu îți aduce nădejdea și rugăciunea înapoi. În chiliuța noastră, în camera noastră, acolo, când stăm singuri, să ne rugăm la Dumnezeu și El o să ne dea de toate. Cu mai multă putere, să chemăm numele Domnului. „Nu se va rușina tot cel ce cheamă numele Domnului”. Nu este așa ceva, că nu este rugăciune. Ea poate să nu fie un ceas, două, trei. Să nu ne ridicăm niciodată de la rugăciune, până când nu vom fi cercetați de Dumnezeu. Dacă noi vom avea credința asta, nădejdea asta:

Doamne, ajută-mă, nu mă părăsi! Cum să mă ridic de aici, dacă Tu încă nu ai venit la mine? Împărate Ceresc, dacă Tu nu Te-ai sălășluit întru mine, unde mă ridic, unde mă duc?

Și dacă vom sta așa, Dumnezeu, văzând nebunia noastră, nădejdea noastră pe care o avem în El, vine și se sălășluiește. Dar dacă vom pleca neîmpliniți, vrăjmașul va veni și altădată și ne va scoate de la rugăciune înainte de a veni Dumnezeu. Așa că, stai!

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 38-39)