Cine L-a văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul.

Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ: pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc Acasă.

Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni în care atârnă toată Legea şi Proorocii, împlinindu-le Iisus ca nimeni altul, prin aceasta se vedea limpede că Iisus e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci. Aici stă taina pentru care poruncile lui Dumnezeu bat pe vrăjmaşul, când are cine le trăi.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 1, Editura Credinţa Strămoşească, 2012, pp. 46-47)