Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere a Sfintei Scripturi, o pricepi...
Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. De aceea Biblia e şi singura carte ale cărei date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. De aceea, Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească.
Sfânta Scriptură, Cartea lui Dumnezeu, are literă şi are duh. De aceea şi citiri sunt două. Dacă-ţi dezleagă Dumnezeu taina ascunsă în litere o pricepi; dacă nu ţi-o dezleagă, nu pricepi decât litere.
O măsură de ajutor în biruinţa asupra firii ne-o dă şi citirea dumnezeieştilor Scripturi. Este Duhul lui Dumnezeu în cărţile Sfintei Scripturi, de aceea citirea ei zideşte duhovniceşte. Dar şi pentru aceasta trebuie puţină preocupare. Mai întâi trebuie învăţată această carte a lui Dumnezeu către oameni, adică înţeleasă în rostul ei de revelaţie, înţeleasă în cadrul ei istoric, în sforţarea ei de a menţine în conştiinţa poporului ales aşteptarea descoperirii desăvârşite în Iisus Hristos.
Valoarea spirituală a Scripturii nu se pierde în istoria pe care o cuprinde. De aceea Biblia e şi singura carte ale cărei date istorice au şi o neistorie pe care o cuprinde. De aceea, Biblia e singura carte ale cărei date istorice au şi o memorie duhovnicească.
Citirea cu socoteală a Dumnezeieştilor Scripturi aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
În zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână.
(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 152)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro