Citind despre Nașterea Mântuitorului Hristos în Sfânta Evanghelie după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, ne-am întrebat cu toții cine erau „cei trei magi” și de ce sunt amintiți în Sfânta Scriptură – fiind reprezentați în iconografie oferind daruri Pruncului Iisus. De aceea, unul dintre cele mai frumoase și mai tainice momente legate de venirea lui Mesia este, fără îndoială, cel cu privire la venirea magilor de la Răsărit și închinarea lor în fața lui Hristos, născut în ieslea din Betleemul Iudeii. 

Un aspect important îl reprezintă apariția stelei după care s-au călăuzit cei trei magi de la Răsărit, aceasta fiind profețită prin Valaam, care este considerat de unii scriitori bisericești ca fiind păgân. În scrierile lui Eusebiu de Cezareea, acesta îl vede pe Valaam, drept un înaintaș al magilor de la răsărit, prin care s-au păstrat profețiile lui despre ivirea Stelei din Iacob. De aceea, fiind mișcați de cuvintele lui, când au zărit steaua fixată vertical deasupra Iudeii, magii au pornit în căutarea celui vestit de Valaam, iar în loc să blesteme pe israeliți, așa cum intenționase, prin lucrarea lui Dumnezeu a grăit în schimb cuvinte mesianice: „Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi” (Numeri 24, 17). 

Paginile istoriei ni-i prezintă pe cei trei magi atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Astfel, cuvântul mag are sensul de „magician”. În viziunea Sfântului Iustin Martirul și Filozoful, dar și a scriitorilor Origen și Fericitului Augustin, ei găsesc același înțeles în cel de-al doilea capitol al Evangheliei după Matei, chiar dacă nu putem afirma că aceasta ar fi interpretarea unanimă. De aceea, unul dintre troparele din Mineiul pe decembrie ne prezintă acest aspect: „Pe magi, ucenicii vrăjitorului Valaam, îi cheamă Hristos spre cunoștința prin stea și Cel ce îmbracă cerul cu nori și de Care se cutremură heruvimii în iesle Se culcă și în peștera încape Cel ce umple toate”. Tot în cărțile de cult ni se spune că cei trei magi veniți de la Răsărit au fost împărați ai perșilor. Psalmul 71 (versetele 10-11) întărește acest lucru: „Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce/ Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui”.

Astfel, în Țara Sfântă, în Betleem, se află Biserica Nașterii Domnului care este cel mai vechi monument al culturii creștine din Palestina. Acestă biserică a fost construită în timpul domniei lui Constantin cel Mare de către mama sa, Împărăteasa Elena. Paginile istoriei ne arată că aceste ziduri au văzut invazia teribilă a hoardele persane, sub conducerea regelui Hosroe, care a distrus Ierusalimul, neatingându-se de cetatea Betleemului. De aceea, istoricii ne spun că armata s-a oprit în fața ușilor bisericii, unde era reprezentată o frescă cu magii care erau reprezentați în haine persane. Perșii îi respectau și se temeau de magii săi, neatingând biserica.

Un alt aspect important este cel legat de locul de unde aceștia au venit. Așa cum ne spune Sfânta Scriptură, cei trei magi vin din partea de Răsărit. Aici, mai mulți scriitori bisericești spuneau că este vorba de Babilon (Sfântul Maxim şi Teodot de Ancira), Persia (Sfântul Clement de Alexandria și Sfântul Chiril al Alexandriei) sau Arabia, potrivit lui Tertulian sau Sfântului Epifanie. Totodată, ne amintit că, la acea vreme, la est de Palestina, doar Persia, Asiria și Babilonia mai aveau magi-preoți.

Din scrieri apocrife, s-a aflat că magii se numeau Gașpar, care era cel mai tânăr, Melchior, cel mai bătrân, și Baltazar, de vârstă medie. O altă sursă important reprezintă o evanghelia armeană (anul 500), care ne dezvăluie identitatea lui Melchior ca Rege al Persiei, a lui Baltazar ca rege al Arabiei și Gașpar ca rege al Indiei. Totodată, istoricii Herodot, Strabon şi Xenofon consemnează și ei numele acestora într-o condică păstrată la Paris de către venerabilul Beda (anul 735) Astfel, în troparul din Canonul Înainteprăznuirii există o frumoasă descriere care spune: „Magii cei din Persia cunoscându-te pe Tine, Cuvinte a lui Dumnezeu, Împărat născut din Fecioară pe pământ, s-au grăbit să Se închine Ție cu daruri”. Magii au primit în drumul lor, prin credință și supunere necondiționată, Duhul Sfânt. De asemenea, unii istorici sunt de părere că acești trei magi ar fi fost reprezentanții celor trei rase care au descins din cei trei fii ai lui Noe (Iafet, Sem şi Ham). Urmașul rasei albe, al lui Iafet, ar fi pornit în urmărirea Stelei din Persia, urmașul semiților lui Sem – din Arabia, iar urmașul rasei negre, al lui Ham – din Egipt. 

Într-o predică a Fericitului Augustin, cei trei magi L-au cunoscut primii dintre neamuri pe Mântuitorul Hristos: „Magii au urmat steaua care le-a și vorbit, precum o limbă a cerului în locul Cuvântului-Copil, care încă nu putea vorbi”. De aceea, prin întrebarea pe care magii o adresează regelui Irod, ne arată problema condiției Pruncului mesianic: „Unde este regele iudeilor?” – ceea ce îl face pe Irod să se tulbure, dorind să omoare pe oricine ar fi îndrăznit să îi ia locul pe tron. Pruncului Iisus vin să I se închine cu toată cunoașterea și bogăția lor acești misterioși înțelepți ai vremii, care aduc în dar aur, smirnă și tămâie, așa cum ne relatează și Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale: „Magii nu numai că I s-au închinat (lui Hristos), ci deschizând vistieriile lor, I-au adus daruri; și daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu. Că tămâia și smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu. […] I-au adus daruri lipsite de toată greutatea legii iudaice; că nu i-au jertfit oi și viței, ci daruri care erau aproape de filosofia Bisericii noastre, adică: credință, ascultare și dragoste”. 

Cinstitele Daruri pe care le-au adus magii Mântuitorului Hristos sunt simbolice, iar închinarea acestora înaintea Fiului lui Dumnezeu este, de asemenea, simbolică. Sfântul Irineu de Lyon ne spune despre darurile aduse: „Și după ce au fost conduși de stea în casa lui Iacov la Emanuel, prin darurile pe care I le-au pus înainte, ei au arătat cine era Cel căruia I se închinau, pentru că El Însuși era Cel care urma să moară și să fie îngropat neamul omenesc muritor; aur, pentru că este Rege a Cărui împărăție nu va avea sfârșit; și tămâie, pentru că este Dumnezeu Care S-a făcut cunoscut în Iudeea și S-a arătat celor care nu-L căutau pe El”. Acest fragment al Sfântului Irineu ne arată că magii sunt reprezentații neamurilor care nu-L cunoscuse pe Dumnezeu, în afară de poporul ales. Fericitul Augustin ne spune că această scena a închinării reprezintă „mântuirea oferită tuturor popoarelor”. 
Într-o pastorală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, acesta spunea despre darurile aduse de magi că aurul este simbol împărătesc, semn al demnității împărătești. Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El Însuși jertfă și jertfitor, iar smirna arată că Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea și viața veșnică. Aceste vor fi dăruite mai târziu Bisericii din Ierusalim, înainte de adormirea Maicii Domnului, ca binecuvântare și mângâiere Astfel, în timpul domniei bizantine, Împăratul bizantin Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol. Din cauza Cruciadei a IV-a, darurile au fost duse în anul 1204 la Niceea, timp de 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le aduce din nou în Constantinopol, unde rămân până la anul 1453 d. Hr. 

După cucerirea Constantinopolului de către armatele otomane, aceste daruri ajung la sultana Mara, fiica domnitorului Serbiei, Gheorghie Brancovici. Fiind biruit de otomani, acesta este nevoit să o încredințeze pe fiica sa, Mara, sultanului Murad al II-lea. Totodată, un lucru foarte interesant este că sultanul i-a îngăduit acesteia să-și păstreze religia creștină, fiindcă aceasta este cea care îl va crește crește pe Mahomed al II-lea – cuceritorul Constantinopolului. De asemenea, în anul 1470, sultana Mara hotărăște să dăruiască darurile magilor la Mănăstirii Athonite Sfântul Pavel, mănăstire la care tatăl ei avea mare evlavie și dragoste. Ajungând la mănăstire, tradiția ne spune că aceasta a auzit glasul Maicii Domnului: „Mara, Mara, să nu mergi mai departe, căci în mănăstire locuiesc monahi, iar tu ești femeie. Aici stăpânesc eu”. 

Sultana a lăsat darurile la ușa mănăstirii, cerându-i iertare Maicii Domnului. Darurile magilor, în forma lor actuală, constau în 28 de monede din aur gravate minuțios, de formă dreptunghiulară, iar tămâia și smirna sunt sub forma a 62 de mărgele. Sfinții Părinți ne spun că magii de la Răsărit dețin un rol foarte important în iconomia mântuirii, pentru că închinarea acestora înaintea lui Hristos reprezintă sfârșitul idolatriei păgâne și chemarea tuturor neamurilor la credința cea adevărată. În Canonul cel Mare, Sfântul Andrei Criteanul ne amintește chiar de actul mântuirii magilor: „Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea pruncilor a făcut-o mucenici…”. Cinstitele Daruri ale magilor reprezintă unul dintre cele trei odoare importante ale Sfântului Munte, alături de o bucată mare a Crucii pe care Mântuitorul Hristos S-a jertfit și care se află la Mănăstirea Xiropotamu și Brâul Maicii Domnului care se află la Mănăstirea Vatoped.

Așadar, aceste Cinstite Daruri au o însemnate deosebită pentru lumea Ortodoxă, fiind daruri pe care Însuși Fiul lui Dumnezeu le-a binecuvântat, arătându-ne tuturor că Acesta a venit în lume din iubire, așa cum ne învață Sfânta Scriptură, pentru că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16), iar tot Hristos Domnul ne spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”, arătându-ne că Acesta a venit să propovăduiască evanghelia cea adevărată la toate popoarele care vor să asculte și să urmeze poruncile lui Dumnezeu, iar magii sunt cei care deschid această poartă de a-L cunoaște pe Mântuitorul Hristos, Cel numit în troparul Nașterii Sale: „Soarele Dreptății”.

(Filip-Hristofor Cane, student al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București)