Dacă ne uităm la orientarea generală a schimbărilor socio-economice din ultimele două secole, vedem că aceasta e orientată în mod clar spre emanciparea femeilor, spre includerea lor în învățământ, producție, viața politică. Într-o direcție similară se mișca și Rusia dinainte de revoluție, iar apoi, în URSS, prezența femeilor pe piața muncii a devenit politică de stat.

Puteau aceste modificări atât de profunde să nu atingă familia? Bineînțeles că nu. Mama mea își amintea că pe mama ei (bunica mea) nu o vedea des: munca de învățătoare la școală, plus celelalte sarcini pe care le avea, creau un mod de viață în care tot ce era familial, privat, era marginalizat. Totodată, politica puterii comuniste nu era chiar atât de simplă: țara avea nevoie de noi cetățeni, drept care interdicția asupra avorturilor și propaganda maternității se îmbinau cu glorificarea femeii truditoare. Spre sfârșitul perioadei sovietice, aproape 90% dintre femei mergeau la serviciu – un procent foarte mare raportat la media mondială.

Acum, generația care și-a petrecut copilăria și tinerețea sub comunism iese din stadiul de paternitate/maternitate activă, și părinți devin copiii anilor '90. Totodată, și statistica generală a încadrării femeilor în câmpul muncii s-a schimbat: nu mai lucrează 90%, ci aproximativ 60% dintre femei.

Bun, și de ce să mai lucreze acum femeia dacă are copii? În primul rând, adeseori există neapărata necesitate ca ambii soți să aducă bani în casă. Altfel, multe familii cu copii pur și simplu nu fac față, fiindcă la noi există o situație paradoxală: tocmai oamenii care muncesc se află deseori la limita sărăciei; în multe cazuri, salariul abia îți permite să te descurci de la o lună la alta, și prin urmare altă variantă pur și simplu nu există. Nici nu mai vorbim de situațiile când femeia rămâne singura care aduce bani în casă.

În al doilea rând, persistă influența mentalității comuniste: femeia trebuie să meargă la muncă, nici nu se discută. Generația noastră ține minte bine poezia: „Este nevoie de mame de tot felul” a lui Serghei Mihalkov. Acolo sunt enumerate tot felul de profesii accesibile femeilor, dar nu există varianta „casnică”. Acum, situația s-a atenuat, dar și pentru copii, și pentru soț (în pofida frecventelor afirmații contrarii), și pentru femeia însăși aspectul împlinirii ei profesionale poate fi foarte important. 

Am făcut odată o întâlnire pentru familiile cu cinci și mai mulți copii. Ei bine, vorbind despre ele însele, practic toate mamele din aceste familii au povestit din capul locului despre munca lor: practic toate lucrau! Esențială este și influența școlii. Școala noastră e uni-sex, până și lecțiile de lucru manual sunt excluse din programă aproape peste tot. Această școală este orientată în primul rând spre dezvoltarea intelectuală, spre clasamente, spre succesul personal, scopul ei este intrarea la facultate. 

Astfel, de la 6 la 21 ani – iar acesta este un uriaș interval de timp, perioada cea mai importantă pentru formarea tuturor atitudinilor de viață – fetele se formează ca persoane care învață și care urmează să lucreze (și, pur și simplu, ca oameni cu orizonturi largi, cu interese diverse). Și pe urmă, când se naște copilul, deodată „marș la cratiță!” – iar pentru asta nu le pregătește nimeni. Nu este de mirare că la femeile cu studii serioase există necesitatea autorealizării și în afara familiei. În plus, pentru femeie, serviciul e ca o poliță de asigurare pentru zile negre. Multe căsnicii se destramă, bărbații plătesc pensia alimentară neregulat sau nu o plătesc deloc. Această atmosferă de nesiguranță ce înconjoară căsniciile contemporane le dă imbold femeilor să aibă o „parașută de rezervă” – și, cu toate că pensiile de vârstă sunt mici, tot sunt mai bune decât nimic, fiindcă adeseori în afara pensiei nu există alte surse de venit.

Se întâmplă ca femeia să fie nevoită să se apuce de muncă pentru că soțul are probleme. Chiar dacă nu luăm în considerare alcoolismul, boala, dificultățile cu găsitul unui loc de muncă, una peste alta femeile se adaptează mai ușor când condițiile se schimbă rapid. În anii '90, când multe întreprinderi de stat și instituții științifice se închideau ori treceau prin reduceri de personal, de multe ori bărbații nu erau în stare să se orienteze rapid și să găsească alte metode de câștigat bani. În consecință, pe umerii femeilor cade o povară dublă. Și, în ansamblu, continuarea mișcării în direcția egalității în drepturi și posibilități pentru femei are un efect întrucâtva contrar. Începe să devină mai puțin convingătoare teza potrivit căreia tocmai bărbatul trebuie sa asigure financiar familia. Un soț freelancer fără mari ambiții profesionale poate foarte bine să vadă de copii, în timp ce soția lui, femeia activă, cu calități de lider, face carieră. Soțul poate chiar să-și ia concediu de paternitate. Acum, o astfel de situație este privită mai degrabă ca patologie socială, dar stereotipurile de gen se schimbă, și asta destul de repede.

În viață sunt posibile tot felul de situații, și aici principalul este ca cei doi să se asculte reciproc, să discute, să trateze. Soția a obosit să mai stea acasă cu copiii mici, vrea să lucreze ceva? Soțul nu trebuie să respingă această cerință a ei, ci să recunoască faptul că ordinea anterioară a lucrurilor trebuie schimbată. Sau, dimpotrivă, soțul a obosit – la serviciu nu are perspective, vrea să-și găsească altceva de muncit. Poate că acest lucru se face simțit la nivelul vieții familiale. Soția și familia trebuie să se împace cu situația, fiindcă nu va fi bine dacă această necesitate a bărbatului va fi pur și simplu ignorată.

Câteodată, la bărbați se întâlnește o înțelegere inadecvată a specificului muncii casnice. Spre deosebire de munca din afara casei, unde ți se spune „domnule” sau „doamnă”, unde rezultatele se văd, unde pentru eforturile tale primești bani, truda casnică este neobservată și neplătită. Pentru o mai bună înțelegere reciprocă între soț și soție poate fi foarte utilă inversarea rolurilor măcar pentru scurt timp: cel ce lucrează la birou să încerce să gătească prânzul, să facă curat în casă, să iasă iarna la plimbare cu copiii mici. Nu îi va trebui prea mult ca să se convingă pe pielea sa cât de dificilă este obișnuita trudă casnică. În ansamblu, eu văd că noi, soții și soțiile, ne mișcăm acum în direcția înțelegerii reciproce. Conceptele de „muncă” și „câștig” sunt plastice și se schimbă cu trecerea timpului, precum și conceptele de „atribuții masculine”, „atribuții feminine”, „obligații casnice”. 

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 51-56)

Îți mai recomandăm și: Familia în care lucrează doar unul dintre soți: particularități și soluții – partea I

Familia în care lucrează doar unul dintre soți: particularități și soluții – partea a-II-a