Când apare întâlnirea adevărată și începe calea împreună spre viața nouă, toată experiența anterioară a tinerilor intră în sistemul căsniciei. Se poate spune că se apropie două mari insule. Câteodată, în această etapă apar probleme din pricina lipsei de sensibilitate și a neatenției, când forța de atracție a anumitor împrejurări exterioare duce la situații dureroase. Momentul începerii relației este foarte palpitant, complicat. De alegerea omului depinde soarta lui și soarta copiilor lui. Cum se săvârșește această alegere? Aproape niciodată la modul: „Hai, tata și mama, să analizăm. Hai să ne sfătuim cu duhovnicul!” Nu! Alegerea o facem din mers, în fuga vieții, duși de val, într-o reacție instantanee. Problema nu este nici măcar aceea că relația începe prea repede. Cei doi se pot întâlni mult timp, dar însuși momentul de cotitură, foarte important și hotărâtor, se înfăptuiește pe fugă.

Înainte, tinerii primeau de la părinți acordul să căsătorească. Mai mult decât atât, în canoanele Sfântului Vasile cel Mare stă scris că o căsătorie încheiată fără încuviințarea părinților e pur și simplu lipsită de validitate*. E clar de unde au fost luate regulile de acest gen: în acele vremuri, copiii erau proprietatea părinților, se aflau în deplina lor putere. E vorba de cu totul alte relații între părinți și copii, pe care noi le știm doar din literatură. Acum, din contra, toți subliniază: copiii sunt absolut independenți de generația anterioară. Mie mi se pare că, într-o chestiune atât de importantă ca întemeierea familiei, a ține cont de părerea oamenilor cu experiență ar fi foarte folositor, dar în vremurile noastre e imposibil. Copiii sunt țintiți pe alegerea independentă; orice amestec din partea părinților este perceput în mod negativ.

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 15-16)

*Acest lucru nu este valabil când părinții sunt absurzi, și fără motive întemeiate, refuză să-și dea acordul.