Omul poate să facă din Rai, iad. În urmă cu câţiva ani a avut loc o întâmplare interesantă. Au venit aici doi oameni căsătoriţi, dăruiţi de Domnul cu frumuseţe trupească – nu am mai întâlnit o astfel de pereche, în care bărbatul şi femeia să fie atât de frumos împodobiţi de Domnul, ceva de negrăit! Era vreme rece şi am slujit în paraclis, apoi, când slujba s-a sfârşit, ei au căutat să mă întrebe:

– Am venit să ne plângem de ceva!

– Ce este?, zic.

– Ne-am luat din dragoste, am trăit bine, întotdeauna a fost pace, Rai, în familia noastră, mult vreme... desfătare. Dar, de ceva vreme, ne enervăm din orice fleac, nu avem pace şi linişte... Cel mai dureros este că avem un fiu de şase ani – din această pricină am venit. Copilul s-a înstrăinat de ceva vreme de noi cu totul, nu vrea nici să ne mai vorbească – merge la bunici, iar apoi nu vrea nici să vorbească cu noi. Noi vorbim cu el, dar el tace întruna. Îi cumpărăm lucruri scumpe, care-i plac – jucării, haine, mâncare, ciocolată, tot felul de dulciuri, îi dăm de toate. El le ia şi începe să le rupă, să le calce în picioare – şi dulciuri, şi ciocolată, pe toate acestea le loveşte cu piciorul şi pleacă la bunici, iar pe noi ne lasă. Nu ştim ce să facem! Copilul e sănătos... Ce se întâmplă cu el? Nu putem să înţelegem! Asta-i cea mai mare durere a noastră. Nu vrea să vină nici la mine, tatăl lui, nici la mama lui. Ce poate să însemne asta? Copilul e sănătos, nu-i bolnav...

Iar eu le zic:

– Copilul nu vrea un astfel de tată şi o astfel de mamă, aşa cum sunteţi voi. Dar din ce cauză, care-i taina? El vrea să aibă tată şi mamă, dar nu are nici tată, nici mamă! Aţi fost vreodată mulţumiţi? Eu întreb întotdeauna, dacă aţi avut binecuvântare de la părinţi (pentru căsătorie). Mi-aţi spus că nu aţi avut probleme din partea părinţilor: „Părinte, părinţii noştri, înainte ca noi să ne îndrăgostim, erau prieteni deja şi au hotărât să ne căsătorească”. Aţi avut binecuvântarea părinţilor, v-aţi unit din dragoste şi aţi avut pace, casa v-a fost ca un Rai! Şi iată ce aţi făcut acum: prin gândurile voastre, aţi tulburat totul! Aţi fost, până de curând, fericiţi în căsnicia voastră, nu v-aţi lăsat niciodată pradă închipuirii – iar acum, când priveşti vreo femeie care-ţi place, de îndată i-ai dat inima, inima ta a plecat cu ea; iar tu, ca femeie, dacă ai privit vreun bărbat pe placul tău, inima ta a plecat după el. Acum sunteţi uniţi doar trupeşte, dar în duh nu: unul preacurveşte într-o parte, celălalt în cealaltă! Slavă Domnului, că totuşi nu aţi călcat cununa căsătoriei! Copilul simte asta şi nu-i trebuie un astfel de tată şi o astfel de mamă, căci nu sunteţi nici împreună, nici cu el, ci despărţiţi şi aţi făcut din Rai, prin gândurile voastre, iad în casă. Nu vedeţi ce faceţi?

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 64-65)