Rugăciunea niciodată nu se pierde, fie că Dumnezeul nostru o ascultă, fie că nu! Şi este firesc să nu ne asculte întotdeauna, pentru că deseori Îi cerem lucruri netrebuincioase şi nefolositoare. Şi atunci, preţuind osteneala rugăciunii noastre, Dumnezeu ne dă, fără să ne dăm seama, orice alt lucru, folositor şi trebuincios. Noi, când ne rugăm, cerem de la Dumnezeu ceva pe care îl considerăm bun. Dacă însă în realitate este sau se va dovedi păgubitor – şi aceasta o cunoaşte Atotştiutorul – atunci El nu împlineşte cererea noastră. Deci, neîmplinind-o, ne face un bine, pentru că altfel am păţi răul pe care nu suntem în stare să-l întrezărim.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească, Editura Egumeniţa, Atena, 2004, pp.66-67)