De ce este important să participăm la Utrenie?

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

De ce este important să participăm la Utrenie?

Importanța începerii zilei în comuniune cu Dumnezeu, înainte de a întreprinde orice activitate, este arătată întocmai în primul din cei șase psalmi ce alcătuiesc slujba Utreniei, anume Psalmul V: „Către Tine mă voi ruga, Doamne. Dimineața vei auzi glasul meu; dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea” (Ps. V, 3-4).

În ceea ce privește simbolismul și istoricul rugăciunii de dimineață, aceasta ne duce cu gândul la patimile îndurate de Mântuitorul de la miezul nopții până la ziuă, mai exact de la ducerea Lui de la Arhiereul Ana la Caiafa, de scuipările, batjocoririle și loviturile îndurate de El. Însă, Utrenia ne aduce aminte și de două mari evenimente din viața pământească a Mântuitorului, ce s-au petrecut în ultima parte a nopții, spre ziuă, și anume nașterea și învierea Sa.

Este deosebit de important pentru credincioși să participe nu doar la Liturghie, ci și la slujba premergătoare ei, Utrenia, întrucât prin oficierea acesteia, obștea creștină îndreaptă primele gânduri către Dumnezeu, mulțumindu-I pentru odihna în pace din noaptea ce a trecut și cerându-I ajutorul pentru trăirea creștinească a zilei care începe.

Importanța începerii zilei în comuniune cu Dumnezeu, înainte de a întreprinde orice activitate, este arătată întocmai în primul din cei șase psalmi ce alcătuiesc slujba Utreniei, anume Psalmul V: „Către Tine mă voi ruga, Doamne. Dimineața vei auzi glasul meu; dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea” (Ps. V, 3-4).

Utrenia este şi o pregătire interioară pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care este intrarea noastră în Împărăţia slavei lui Dumnezeu.

Citește despre: