De ce Hristos are cea dintâi, cea mai înaltă şi cea mai profundă valoare pentru umanitate?

Cuvinte duhovnicești

De ce Hristos are cea dintâi, cea mai înaltă şi cea mai profundă valoare pentru umanitate?

Omul care este fără de păcat este omul ideal şi cel mai real, întrucât numai unul ca acesta este cu adevărat desăvârşit, nemuritor şi veşnic. Inteligenţa, logica şi înţelepciunea divină desăvârşite au pătruns în natura umană prin întruparea dumnezeiescului Logos.

Omul care este fără de păcat este omul ideal şi cel mai real, întrucât numai unul ca acesta este cu adevărat desăvârşit, nemuritor şi veşnic. Inteligenţa, logica şi înţelepciunea divină desăvârşite au pătruns în natura umană prin întruparea dumnezeiescului Logos. Întruparea Logosului (Ioan 1, 14) ne arată faptul că toate valorile dumnezeieşti transcendente au pătruns şi s-au unit în chip lăuntric în natura umană, întrucât ele sunt legate de sufletul omenesc cel după chipul lui Dumnezeu. Toate aceste valori divine întrupate în om sunt în cele din urmă unite într-o singură valoare incomparabilă şi nemăsurată: în Dumnezeu-omul Hristos. Iată de ce Hristos are cea dintâi, cea mai înaltă şi cea mai profundă valoare pentru umanitate. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 34)