Monahismul este libera voie şi renunţarea la bunurile şi la valorile lumeşti. La tundere, viitorul monah rosteşte votul sărăciei, al fecioriei şi al ascultării faţă de părintele lui duhovnicesc.

Ieşirea din lumea veche este o imagine a morţii. Cel ce s-a născut unei vieţi noi primeşte un nume nou. Potrivit Sfintei Scripturi, un nume nu este pur şi simplu o marcă distinctivă pentru o persoană, ci exprimă esenţa şi înţelesul celui ce este numit.

Domnul i-a spus patriarhului: „Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare și nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare” (Facere 17, 4-5).

Celui ce este tuns îi este dat un nume. Viitorul monah îşi aude numele pentru prima oară în timpul tunderii. Începând cu acest moment, se simte o altă persoană.

Acelaşi lucru se întâmplă și la tunderea în schima mare. Deşi voturile schimei mari sunt aceleaşi cu cele ale schimei mici, celui tuns i se stabilesc reguli mai stricte. Şi aceasta înseamnă tot o altă naştere – care este însoţită de schimbarea numelui.