Ca să nu prostim. Că, în momentul în care nu postim, uităm că suntem oameni liniştiţi, cuminţi şi aşezaţi în Dumnezeu. Postul te ajută să te vezi cum eşti. Atâta pot să fac, atâta fac. De aici mă ia hipoglicemia, de aici leşinul. Deci, atâta pot să fac. Ca în povestea cu o studentă de-a noastră, foarte agitată. Când crezi că eşti cineva şi pui coada la prună, te-ai isterizat în cinci minute. Veneam odată de la Sibiu la Braşov pe tren şi un copilaş din compartiment ne-a servit cu nişte bomboane. Zic şi eu ca un prieten de-al meu: „Dacă nu citeşti pe hârtie, nici nu ştii ce mănânci”. Da’ eu nu i-am cerut copilului să îmi dea să văd dacă are lapte şi ce mai are bomboana. Zice el: „Pap-o!”. Eu: „Nu pot, că mă doare dintele”. „Lasă, pap-o, că te faci bine!” Nu puteam să-i zic: „Stai să vezi că rigoarea mea duhovnicească şi pnevmatică...”. Mai bine mai bat o sută de metanii în plus pentru multul lapte din bomboana aia. Fata de lângă mine, isterică, a început să ţipe. Acela, săracul copil, plângea, că atunci când refuzi darul unui copil, îl jigneşti mai mult decât pe un adult.

(Pr.Conf.Univ.Dr.Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Editura Agnos, Sibiu,2010, p.165)