Trebuie să crezi că Dumnezeu te iubește, chiar dacă toți oamenii îți întorc spatele, chiar dacă toți te părăsesc. Când îți vin gânduri că ceilalți nu te iubesc și că nu te ajută, atunci să-ți amintești că, în ciuda faptului că toți te părăsesc, totuși Îl ai pe Dumnezeu ca ajutor. Tatăl meu, zice psalmistul, și mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a primit la Sine (Psalmul 26, 16).

Un monah era bolnav. Trecuse aproape o lună și nimeni nu mergea la chilia lui ca să-l vadă și să-l ajute. În cele din urmă, a trimis Dumnezeu un înger care să-i slujească. Iar când mai târziu ceilalți monahi s-au gândit să-l viziteze, să vadă dacă nu cumva este bolnav, dacă nu cumva a pățit ceva, acela, îndată ce i-a zărit, le-a strigat: „Plecați!”. Atunci aceia l-au întrebat: „De ce ne alungi?”. „Atâta timp cât voi nu v-ați amintit de mine, cât nu ați venit să mă vedeți, să mă ajutați, Dumnezeu a trimis un înger și mi-a slujit. Dar acum când îngerul v-a văzut, a plecat de la mine! Așa că mai bine plecați voi, ca să vină acela înapoi!”.

(Arhimandritul Athanasie, Egumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovouni, Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul, traducere de Mircea Ștefan, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 107)