Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediu­lui care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tubercu­loză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. La fel ne molipsim şi de la bolnavii de gripă.

Aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhuri­lor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smin­telilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti ne­înfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de pros­tie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul. El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mișună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Și se molipsește nefericitul suflet, și se face el însuşi locuință a dracilor.

Şi atunci, ce să facem? Unde să fugim de aceas­tă atmosferă apăsătoare, încărcată cu primejdii de moarte? Unde este scăparea noastră? Unde este pavăza noastră în faţa dracilor, a duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri? La toate întrebările, grele să căutaţi totdeauna răspuns, în Sfânta Scriptură.

Uitaţi-vă în Psalmul 61, şi acolo veţi afla răs­punsul: De la Dumnezeu vine răbdarea mea, că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Spri­jinitorul meu... în Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea. Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu.

Iată unde este scăparea noastră, iată unde e antidotul otrăvii ce intră în noi din mediul care ne înconjoară.

(Când sufletul este bolnav, Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, Editura Sophia, București, 2005, p. 25)