Iubirea despre care vorbeşte Apostolul Pavel este iubirea lui Hristos; este iubirea pe care Însuşi Domnul a numit-o „iubire nouă”, iar porunca privitoare la ea, „poruncă nouă”. Ea se deosebeşte de orice altă iubire a lumii noastre omeneşti. Toată „noutatea” acestei iubiri constă în faptul că ea ne impune să iubim aşa cum iubeşte Hristos: „Poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 13, 34). Iubirea „nouă”, divino-umană, face ca Noul Testament să fie veşnic nou. O personificare a acestei iubiri o constituie Însuşi Dumnezeul-om Hristos. El Însuşi a dat mărturia şi asigurarea mesajului fundamental al Noului Tesatament: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16). Dar Hristos nu este numai un Dumnezeu-Iubire, este Însuşi Dumnezeul Iubirii (II Corinteni 13,11). De aceea o iubire cu adevărat dumnezeiască şi veşnică este numai cea care izvorăşte din El, Dumnezeul-om.

(Sfântul Iustin Popovici – Omul şi Dumnezeul-om, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 224–225)