Oare nu vreți ca Dumnezeu să caute spre voi? Iar dacă vreți, țineți minte ce este smerenia, ce este acea sfântă virtute care Îi place lui Dumnezeu atât de mult, pentru care Dumnezeu locuieș­te împreună cu noi și caută spre noi. Ea este lucrul diametral opus mândriei. Sme­riții sunt cei săraci cu duhul, care își amintesc de neajunsurile lor, care își tind privirea spre adâncul inimii, care își supraveghează neobosit mișcările, urmărind orice necurăție pe care o văd acolo.

Sfinții, care au împlinit mereu poruncile lui Hristos, care L-au iubit pe Hristos, înaintea privirii minții cărora stătea mereu Domnul, își aminteau necontenit de smerenie și se rugau în­totdeauna s-o dobândească.

Hristos spune: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Domnul ne poruncește să învățăm de la El smerenia, Domnul ne poruncește să-I urmăm Lui în smerenie. Sme­renia s-a arătat de-a lungul întregii vieți pământești a Domnului. Ea a început încă de la nașterea Lui, fiindcă El S-a născut drept cel mai smerit, cel mai simplu om, cel mai nebăgat în seamă – S-a născut într-o peșteră pentru animale, a fost pus în iesle.

Iar după aceea, întreaga viață, oare nu a dat nenumărate pilde de smerenie? Când Irod s-a aprins de mânie, a vrut să-L ucidă pe Mântui­torul Nou-Născut, și i-a trimis pe ostașii săi să-i omoare pe pruncii din Bethleem, oare Domnul n-ar fi putut trimite o legiune de îngeri dintre le­giunile pe care le avea întotdeauna la îndemână, oare nu l-ar fi putut doborî pe Irod? Bineînțeles că ar fi putut, însă a preferat să dea dovadă de smerenie și a fugit de mânia lui Irod în Egipt.

Și în continuare câtă smerenie a arătat în viața Sa, mergând 200 de kilometri pe jos până la Ierusa­lim la prima chemare a celor cărora le trebuia aju­torul Lui, și asta neavând unde să-Și plece capul!

Oare n-a dat o neobișnuită, desăvârșită pildă de smerenie spălând picioarele ucenicilor Săi? Aceasta este cea mai adâncă smerenie.

Iar despre smerenia de care a dat dovadă îna­inte de judecată și după judecată, când a fost dus pe Golgota, răstignit pe cruce, nu îndrăznesc să vorbească buzele omenești, atât de mare, atât de nemăsurată este aceasta. (Sfântul Luca Arhiepiscopul Crimeei)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 146-147)