Ca o prelungire duhovnicească a sărbătorii Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor, Sfinții Părinți au stabilit ca a doua duminică din Postul Mare să fie dedicată Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, unul dintre cei mai profunzi teologi ai Bisericii Ortodoxe din toate timpurile.

A rămas în istorie, printre altele, datorită implicării sale polemice cu privire la isihasm împotriva unui călugăr greco-catolic din secolul al XIV-lea pe nume Varlaam din Calabria, care nu era de acord cu această practică, cu toate că nu o respingea în totalitate, fiind influențat de anumite doctrine occidentale.

Dar, ce înseamnă isihasmul?

Isihasmul este o practică a rugăciunii în tradiția ortodoxă în care creștinul sau monahul trebuie să trăiască în pace și liniște, adică într-o stare de contemplare în care se practică permanent rugăciunea inimii sau a minții: „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”; aceasta este o formulă menită de a ține trează conștiința de ființă păcătoasă în raport cu dumnezeirea. Observăm faptul că această practică este specifică prin excelență pustnicilor și călugărilor pustiei, care aleg să viețuiască departe de lume, în locuri mai puțin accesibile, în păduri, în peșteri și în crăpăturile pământului.

Se poate vorbi oare despre o liniște și o pace a sufletului în zilele noastre, în tumultul lumii pe care îl trăim în fiecare zi? Probabil, răspunsurile la această întrebare pot fi împărțite, însă cu siguranță există într-o oarecare măsură o „isihie” în fiecare dintre noi. Fiecare ne putem reculege, pentru un timp mai scurt sau mai lung în „pustiul” colțului nostru de rugăciune, contemplând starea lăuntrică, plecându-ne smerit genunchii în fața lui Dumnezeu și rostind rugăciunea minții. Oare chiar nu mai avem timp de rugăciune, de meditație, în fiecare zi? Totul depinde de noi și de modul cum ne chivernisim timpul.

Din nefericire, se întâmplă faptul ca neliniștea lumii, zgomotul și aglomerația de zi cu zi – nu neapărat cea fizică ci mai mult a simțurilor –, problemele cotidiene, ne depărtează oarecum de Dumnezeu, însă Sfântul Grigorie Palama ne oferă leacul la toate aceste boli contemporane: „avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune”.