Hristos a înviat! Domnul Cel înviat să vă dea mângâiere și bărbăție: una este a mângâia necazul, alta este să ai putere a ridica și a purta greutatea lui.

Domnul este aproape de dumnea­voastră, și Maica Domnului, și Cerul cu ajutători grabnici vă vor înconjura. Iar de bolit cu toții bolim și ieșire nu mai zărim. Oare întâmplător este acest lu­cru?! Oare ei nu văd?! Și văzând, nu împreună-pătimesc cu noi, și nu sunt gata să ne ajute?! Și totuși ne lasă să ne chinuim. De vreme ce ei sunt cu totul dragoste, înseamnă că nu îngăduie aceasta din dușmănie. Și dacă așa stau lucrurile, ce vrea să fie asta?

Același lucru care se întâmplă între plăcinta coaptă în cuptor și gospodină. Dați plăcintei simțire, gândire, limbă... Ce i-ar spune ea gospodinei? „Matușca! M-ai pus aici și mă prăjesc... Nicio fărâmitură din mine n-a rămas neprăji­tă, totul mă arde ceva de nerăbdat... Și necazul este că nici ieșire de aici nu văd, nici sfârșit la chin nu știu de unde să aș­tept. Mă întorc la dreapta, mă întorc la stânga, înainte ori înapoi, ori în sus: peste tot închis, iar căldura e de nesufe­rit. Ce ți-am făcut? De ce asemenea dușmănie din partea ta?” și așa mai de­parte. Dați gospodinei putința de a în­țelege graiul plăcintei. Ce i-ar răspunde ea? „Ce dușmănie? Eu, dimpotrivă, pentru tine lucrez. Rabdă puțin și ai să vezi cât de frumoasă ai să ieși! Și ce mireasmă se va răspândi din tine în toată casa! Ceva de minune! Așa încât fă bine de mai rabdă puțin și vei vedea bu­curie.” Ați luat cunoștință de spusele plăcintei – acum băgați la cap spusele gospodinei și treceți cu seninătate la așteptarea deznodământului fericit. Eu cred că prin aceasta puteți sfârși cu toate grijile. Puneți-vă în mâinile lui Dumnezeu și așteptați. Oricum sunteți în mâinile lui Dumnezeu, numai că dați din mâini și din picioare... încetați să mai faceți asta și stați liniștită.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 14-16)