Din ce cauză Dumnezeu nu-l nimiceşte pe vrăjmaşul oamenilor, diavolul, care i-a înşelat pe Adam şi Eva şi continuă să ne războiască sălbatic pe toţi? Este o întrebare şi totodată un reproş al multora.

Reproşul acesta ar fi fost just dacă diavolul ne-ar fi cucerit prin forţă. Dar de vreme ce nu are nici o putere să ne tragă cu forţa în păcat, de vreme ce numai prin conlucrarea noastră îşi poate izbuti scopurile, de vreme ce de noi depinde dacă facem voia lui, atunci de ce vrem să piară pricina izbânzii noastre în lupta împotriva lui, condiţia triumfului şi a încununării noastre?

Chiar şi în cazul fantastic că diavolul ar putea să-i biruie pe toţi oamenii şi să-i ducă la pieire, iarăşi n-ar trebui să ne întrebăm de ce Dumnezeu l-a lăsat să săvârşească în chip liber lucrarea sa distrugătoare. Căci de noi depinde biruinţa lui şi stăpânirea pe care o are peste noi. Cu voia noastră devenim sclavii lui, nu forţat.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 173)