De pe Crucea Ta, Iisuse,

Mă privești îngândurat:

Tu Îți verși Preasfântul Sânge

Să mă vindeci de păcat,

Însă eu această viață

Mi-o trăiesc complet străin

De fiorul sfânt al râvnei

Unui trăitor creștin.

De pe Crucea Ta, Iisuse,

Mă privești nemulțumit…

Pentru mântuirea noastră

Răstignire ai primit,

Ca să ne ridici la ceruri

Coborât-ai Tu din cer,

Ca să ne împaci cu Tatăl

Te-ai lăsat străpuns de fier.

Ca să vindeci firea noastră

Te-ai lăsat rănit de bici,

Ca să ne primești ACOLO,

Te-ai lăsat bătut AICI.

Și deși Ți-ai dat ca jertfă

Viața Ta cea fără preț,

De la noi primești, Iisuse,

Un nemeritat dispreț!

Nu Te-au înțepat nici lancea,

Nici cununa cea de spini

Cum Te-nțeapă nepăsarea

Celor ce își zic „creștini”.

Că de vreme ce prin Cruce

Vrei pe om să îl sfințești

Iar el zace în păcate,

Cât de trist, Hristoase, ești?

Te-au bătut cu scorpioane

Și cu vergi acei mișei,

Dar mai rău Te doare, Doamne,

Când creștinii între ei

Se urăsc ca niște fiare,

Încercând să-și facă rău,

Și niciunul dintre dânșii

Nu e ucenicul Tău.

Rele-au fost acele bice

Care Trupul Ți-l răneau,

Rele-au fost acele cuie

Care carnea-Ți străpungeau,

Dar mai rău decât acestea

Te străpung și Te rănesc

Zi de zi creștinii care

Între dânșii se bârfesc!

De pe Crucea Ta, Iisuse,

Ne privești pe toți mâhnit…

Poate unul dintr-o mie

Te mai face fericit.

Și ești trist din cale-afară,

Frământat de-un singur gând:

Ca și-n zilele lui Noe,

Lumea va pieri curând!