Decalogul preotului
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a scris Decalogul elevului, Decalogul medicului, Decalogul omului păcătos, Decalogul cântărețului bisericesc. Cel mai nou Decalog scris astăzi este cel al preotului.
- Mulțumește Preaveşnicului Dumnezeu pentru harul preoţiei încredințat ție spre lucrare prin hirotonie, prin punerea mâinilor episcopului.
- Slujește, ca iconom al tainelor Preasfintei Treimi cu aceeaşi emoţie sfântă ca în prima zi de hirotonie și mărturisește-L în orice clipă pe Mântuitorul Hristos.
- Fă-te pildă păstoriţilor tăi pentru a câştiga sufletele lor pentru veșnicie prin modul tău de a fi, cu slujirea, cu cuvântul și cu fapta, cu credinţa şi dragostea.
- Arzi cu duhul în păstorirea turmei lui Dumnezeu și în lucrarea celor bine plăcute lui Dumnezeu, asemenea rugului din Sinai care ardea și nu se mistuia.
- Trăieşte, tu și familia ta, în concordanță cu valorile și principiile pe care le mărturisești, în duhul Atotțiitorului Dumnezeu Care binecuvântează rodirea și pe slujitorii Săi.
- Oferă mângâiere sufletească celor care te caută și ajută pe toți cei în nevoie, indiferent de originea etnică, religioasă sau socială, propovăduind neîncetat iubirea dintre oameni, după modelul samarineanului milostiv.
- Păstrează confidențialitatea mărturisirilor, mijlocindu-le credincioșilor întâlnirea cu Hristos Domnul prin participarea la slujbele Bisericii şi prin Tainele Bisericii.
- Fii lumină călăuzitoare între oameni, sârguincios şi jertfelnic în slujirea semenilor și lucrarea Bisericii, străin de orice semeţie, smerit și milostiv.
- Cercetează Sfintele Scripturi, viețile și scrierile Sfinților Părinți, împlinește cuvântul dumnezeiesc, roagă-te și slujește, îndrumă și învață pe credincioși spre cunoașterea și înțelegerea dreptei credințe.
- Fii un alt Anania dispus să convertești pe orice Saul orbit de păcat, pentru ca prin tine Hristos să-i dea vedere și, astfel, să ai certitudinea că nu vei bate singur la porţile veşniciei.
Misiunea Centrului de Presă Basilica – chemare la comuniune și alinare în suferință
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro