Mare este nesocotinţa ta, omule, să nu defaimi toate cele zidite, ca să dobândeşti pe Ziditorul! Nu eşti vrednic lui Dumnezeu, dacă nu vei urî lumea pentru Domnul. Dar ce socoteşti să fie lumea, şi o iubeşti cu atâta sârguinţă? Nu este altceva, cercetând cu luare aminte, decât o temniţă a celor vii, mormânt al morţilor, şcoală a păcatelor, vrăjmaş al faptelor bune şi nobile, defăimare a celor îmbunătăţiţi. Lumea degrabă trece şi toată pofta ta ca fulgerul piere. Urăşte dar bogăţia cea vremelnică, ca să fii veşnic bogat. Defăimă cinstea, ca să te cinsteşti mai mult! Leapădă-te de toată împătimirea trupească, ca să dobândeşti desfătarea cerească! Urăşte odihna vremelnică, pentru a te odihni veşnic! Doreşte goliciunea, ca să te îmbraci în veşmânt ţesut de Dumnezeu! Iubeşte tânguirea, ca să te bucuri totdeauna! Doreşte ocări şi defăimări pentru Domnul, ca să te slăveşti de îngeri, şi pe scurt zicând, urăşte şi defăimă pe cele stricăcioase şi vremelnice, ca să dobândeşti pe cele cereşti şi veşnice! Stăpânul s-a făcut slugă pentru dragostea ta, şi tu doreşti cinste și slavă, neruşinatule? Smereşte-te, mândrule ticălos! Urăşte împătimirea cea trupească şi cheltuieşte scurtimea vieţii, în defăimarea lutului, care degrabă trece.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 226)