Delegația Patriarhiei Române a primit Lumina Sfântă

Arhiepiscopia Bucureştilor

Delegația Patriarhiei Române a primit Lumina Sfântă

„Sperăm să ajungă cu bine în țară, pe mesele tuturor credincioșilor noștri de acasă care în aceste zile așteaptă sărbătoarea Paștelui apăsați de singurătate, de tristețe și de spaima bolii. Însă Iisus cel Înviat care a dat curaj și Sfinților Apostoli va intra și în casele credincioșilor să-i mângâie și să le dea putere”, a transmis Părintele Teofil Anăstăsoaie.

Delegația Patriarhiei Române a primit Sfânta Lumină care va ajunge sâmbătă noapte în toate parohiile din țară, continuând astfel tradiția începută din 2008, chiar dacă distribuirea se va face în condiții speciale.

Lumina Sfântă a coborât la Biserica Sfântului Mormânt sâmbătă, 18 aprilie, în jurul orei 13:50 într-o ceremonie restrânsă, fără participarea credincioșilor.

Tot în condiții excepționale impuse de pandemie, Lumina Sfântă a fost distribuită către delegații Bisericilor Ortodoxe. Aceștia nu au coborât din aeronave, ci au așteptat să primească Lumina adusă de la Mormânt prin intermediari într-un convoi special însoțit de poliție și armată.

Arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a dus Sfânta Lumină de la Biserica Sfântului Mormânt delegației conduse de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Sperăm să ajungă cu bine în țară, pe mesele tuturor credincioșilor noștri de acasă care în aceste zile așteaptă sărbătoarea Paștelui apăsați de singurătate, de tristețe și de spaima bolii. Însă Iisus cel Înviat care a dat curaj și Sfinților Apostoli va intra și în casele credincioșilor să-i mângâie și să le dea putere”, a transmis Părintele Teofil Anăstăsoaie.

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.

Sursă foto și text: basilica.ro