Viața unui jurnalist, la fel ca viața oricărui creator, este diferită. Nu se așază în tiparele existențiale pe care le cunoaștem cu toții și nici nu este atât de misterioasă ori complexă cum am fi ispitiți să credem. Viața unui jurnalist este, în mare parte, alcătuită dintr-o succesiune de contemplare lucidă, înțelegere profundă, documentare minuțioasă și expunere corectă, coerentă a realității – trecută prin filtrul propriei gândiri și trăiri. Simplificând mult lucrurile, jurnalistul există pentru a sluji adevărul, prezentându-l, în diverse ipostaze ușor de înțeles, celor interesați. Iar existența sa este, în egală măsură, meseria (mai degrabă misiunea) sa, ceea ce îi oferă un privilegiu extraordinar, dar și o responsabilitate pe măsură.

Desigur, este greu să fii jurnalist. Trecând peste toate dificultățile „tehnice” specifice ramurilor acestei nobile preocupări, apar micile, multele, meschinele, adesea, obstacole așezate în calea împlinirii actului creator: politici redacționale, conflicte morale, reduceri de spațiu (și, implicit, modificări în structura textelor, chiar afectarea apariției acestora) ori vecinătăți de semnătură deloc comode... Un adevărat profesionist, motivat de pasiune, nu de alte considerente, găsește puterea de a trece peste orice neajuns, împlinindu-și menirea. Alții... Eu cred că nu există alții. Pot fi, de ce nu, ca în orice alt domeniu de activitate, persoane rătăcite într-un mediu care nu le caracterizează. Dar jurnalistul nu poate, nu trebuie, nu știe să facă altceva decât să prezinte adevărul, așa cum îl privește el. Nu adevărul lui (deoarece adevărul, firește, este unul singur), ci adevărul pe care atât rațiunea, cât și conștiința lui îl ridică la suprafața tulburei și întortocheatei existențe cotidiene, spre a fi prezentat public.

Scopul activității jurnalistice este, în final, cu necesitate, unul de o noblețe inimaginabilă: acela de a-i sprijini pe ceilalți în strădania de a urma drumul cel mai bun, cel mai firesc, cel mai drept și apropiat de perfecțiune către propria devenire. Adevărul ne eliberează de balastul informațional și material al momentului, iar rostul jurnalistului nu este de a crea adevărul, ci de a-l descrie, ireproșabil, făcându-l să devină accesibil tuturor.

Este firesc, perspectivele diferite din care cu toții, într-un mod pur uman, privim lucrurile, duc la poziționări adesea antagonice pe marginea realității. Ceea ce nu afectează cu nimic credibilitatea demersului jurnalistic, nici nu îl reduce la o activitate partizană și atât. Descrierea, zugrăvirea clipei incumbă idei și comportamente specifice omului, cu toate calitățile și defectele sale, ceea ce înseamnă că rezultatul va fi unul departe de perfecțiune (asemeni acestor rânduri), dar măcar aflat, pe cât este omenește posibil, în stricta ei proximitate. Iar eroarea intenționată este (luați-o, vă rog, ca pe o părere proprie) scamatorie de bâlci, nu manifestare a harului creator: atrage priviri, dar nu modelează conștiințe.

La fel ca peste tot în această lume, și pe plaiurile mass-media crește cu mare greutate acea floare teribil de rară a recunoștinței, iar jurnalistul știe, încă de la început (sau, dacă nu, află, într-un mod uneori brutal), că va primi aplauze, dar și manifestări contondente ale nemulțumirii, ca urmare a strădaniei sale. Poate că de aceea unii membri ai breslei par impenetrabili și blazați. Își creează un mecanism propriu de protejare a sentimentelor care, vă asigur, rămân la locul lor. Doar că, de atâtea ori fiind lezate, sunt bine ascunse, la adăpost de consecințele nefaste, câteodată, ale prezentării adevărului, fie el și dintr-o perspectivă proprie.

Citim zilnic știri, reportaje și texte de opinie. Încercăm să distingem realitatea printr-un șuvoi informațional consistent și, poate, supus unor criterii subiective. Avem cu toții păreri despre existența cotidiană și ni le formăm, definitivăm, exprimăm în funcție de lămuririle pe care le primim și le acceptăm ca fiind în concordanță cu felul nostru de a gândi. Iar în spatele ideilor coerent structurate se află strădania jurnalistului, a celui care își dedică viața prezentării adevărului cu o cât mai profundă acuratețe, conștient de privilegiul și responsabilitatea misiunii de a trăi, înțelege și zugrăvi clipa, atât pentru el, cât și pentru cei cărora li se adresează.