Text și context

Din suita de miracole înfăptuite de Hristos care beneficiază de atenția Sfântului Luca face parte și învierea fiului văduvei din Nain. Plasată în vecinătatea vindecării slugii sutașului, ea vine să vorbească despre sensibilitatea Fiului și despre modul în care își găsește aceasta împlinirea în plan social. 

Nain

Sătuc aflat în vecinătatea Capernaumului, Nain-ul e apodictic mult mai liniștit decât acesta. E un loc în care oamenii trăiesc o viață tulburată arareori de zoala unui oraș mai însemnat precum cel pomenit. Acesta este, probabil, motivul pentru care Învățătorul alege să-l traverseze. 

Mama și fiul

La intrarea aici, însă, e întâmpinat de un cortegiu. Unul trist, al cărui scop era să acompanieze o mamă și un fiu. Cel din urmă pe năsălie, cea din urmă încă pe picioare, blestemată a-și trăi bătrânețile în tristețe și durere. Căci ce poate fi mai trist decât faptul de a vedea o mamă văduvă conducându-și unicul fiu pe ultimul drum! E greu de descris ce stări se vor fi învălmășit în acele momente în inima ei. Cum se va fi simțit abandonată de toată lumea! Părăsită de oameni și de Dumnezeu deopotrivă. Și totuși, lucrurile nu erau chiar așa cum păreau în aparență. Aproape de sicriu, Fiul Însuși e sensibilizat de durerea ei. Ori, poate, de demnitatea cu care aceasta e purtată. Vrea și poate să ajute. N-așteaptă să fie rugat cu buzele. Dinspre tablele de carne ale inimii celei cernite răzbat înspre dânsul adevărate strigăte. De durere și disperare. În loc să transmită, aidoma tuturor celorlalți, un gând de condoleanțe celei care rămăsese în viață, i se adresează cuvinte ce au mai degrabă un ton imperativ: „Nu plânge!”. Apoi, de parcă s-ar cunoaște de când lumea cu defunctul, se apropie de el și-i vorbește prietenește: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”. Cuvinte similare întrucâtva cu cele adresate fiicei lui Iair. Precum acelea, și acestea au un impact imediat. Mortul se ridică, începe să vorbească și e redat întreg mamei. Începe astfel un nou capitol în viața celor doi. Unul ce debutează sub auspicii cât se poate de favorabile. 

Poporul însuși e marcat de cele petrecute și începe să vocifereze: „Proroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”. Tăcut, Hristos Își continuă însă drumul, fără a se lăsa influențat în vreun fel sau altul de cuvintele lor. Cunoaște ticăloșia inimii omului și instabilitatea ei. În plus, scopul lui nu era să-i impresioneze pe ei, ci să-i redea femeii bucuria. 

În loc de concluzii

Minunea pe care o avem în vedere vine să ne vorbească despre Hristos Cel Atotputernic. Punctează, însă, un aspect extrem de frumos și delicat. Sensibilitatea Lui. Fiul care-Și va îndurera El Însuși mama la momentul Răstignirii, nu rămâne insensibil la durerea văduvei care-și conduce unicul fiu înspre groapă. Dimpotrivă. Eficient și fără a se poticni în formalisme inutile, face tot ceea ce e necesar spre a-i alina femeii durerea. Îi redă fiul și-i alină bătrânețile, care ar fi rămas altfel pradă tristeții și incertitudinii. Și nouă, Iisus e capabil să ne aline durerile. E nevoie doar să-I cerem acest lucru. Să-I cerem din inimă, asemenea ei. Cu credință. Îndrăzniți!