- Depărtarea de Dumnezeu duce la răcire sau la răcire morală? Atunci când se ajunge la pervertire, mai poate fi reparat moralul?

- Orice mai poate fi reparat dacă poate contrabalansa un rău printr-un bine egal cu acel rău. Răul care nu se poate repara este sinucidere a sufletului, este atunci când te prinde moartea în indiferenţă, în necredinţă, în nebotezare, în necununie. Dacă nu eşti cununat, dacă nu eşti botezat, dacă eşti indiferent religios, dacă eşti ateu sau dacă te-ai sinucis, atunci, la moarte, nu poţi fi îngropat nici tu în cimitir. În aceste cazuri vechile scrieri ale Sf. Părinţi spuneau că un om dintr-o asemenea categorie (mai puţin cei nebotezaţi care nu aveau vină, copii morţi nebotezaţi), nu se îngropau, ci se lăsau mâncare câinilor. Astăzi, noi nu facem lucrul ăsta. Ba mai mult, am rezervat un loc în cimitir mai la margine, unde îngropăm asemenea oameni.

Aşadar, dacă putem face ceva în loc, orice săvârşim putem să reparăm. Dar oare, mai putem face noi ceva în loc? Un om care se sinucide ce mai poate face? Un om în care urlă conştiinţa, dar în acelaşi timp respinge pe Dumnezeu, ce mai poate face? Sigur, se agravează situaţia lui, apropiindu-se moartea cu paşi repezi, şi aşa mai departe.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 207-208)