Dacă ne vom purta cu nepăsare faţă de rugăciune, niciodată nu vom izbândi în ea. Amintiţi-vă, de asemenea, că rugăciunea singură nu se află în desăvârşire, ci împreună cu toate virtuţile. Pe măsura desăvârşirii virtuţilor se desăvârşeşte şi rugăciunea. Cele mai importante sunt: frica de Dumnezeu, curăţia, smerenia, căinţa, omorârea trupului, răbdarea, dragostea... Când acestea vor exista, vor apărea şi toate celelalte, iar împreună cu ele şi rugăciunea...

Mai bine decât orice pentru izbânda în rugăciune este a merge la biserică la toate slujbele şi acolo a ne strădui în rugăciune cucernică să fim.

Esenţa rugăciunii constă în a sta cu mintea înaintea Domnului, chemându-L şi având sentimentul fie al recunoştinţei, fie al slavosloviei, fie al iertării, fie al căinţei, fie al fricii, fie al nădejdii, fie oricare alt sentiment care se referă la Domnul, astfel că, atunci când nu există nici un sentiment către Domnul, nici rugăciunea nu este rugăciune. Când cineva are un asemenea sentiment, nu are timp să acorde atenţie stării exterioare nici a întregului trup, nici a diferitelor lui părţi - a dinţilor, a limbii, a degetelor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 326-327)