Apoi explică Scriptura viața îndelungată și numără anii oamenilor acelora și că „A trăit Adam nouă sute treizeci de ani și a murit” (Facerea 5, 5). Set a trăit nouă sute doisprezece ani și a murit. Enos a trăit nouă sute cinci ani și a murit. Cainan a trăit nouă sute zece ani și a murit. Maleleil, opt sute nouăzeci și cinci ani și a murit. Iared a trăit nouă sute șaizeci și doi de ani și a murit. Acesta a trăit cel mai mult dintre toți și după el Adam, cu treizeci de ani mai puțin, dar a murit și el. Enoh a trăit trei sute șaizeci și cinci de ani. Despre acesta nu a zis Scriptura că a murit, ci că după ce l-a născut pe Matusalem, „a bineplăcut lui Dumnezeu și s-a mutat și nu s-a aflat, fiindcă l-a mutat pe el Dumnezeu” (Facerea 5, 24).

Astfel, trăind ani îndelungați, fiecare dintre ei a născut mai mulți, fii și fiice. Pentru aceea au și trăit mult și au născut mulți ca să crească neamul omenesc și să se umple lumea întreagă de oameni. Și s-a umplut lumea de oameni în două mii două sute patruzeci și doi de ani de la Adam la Noe. Dar prin păcat și viață dobitocească au întărâtat pe Domnul Cel prin fire bun, și, din pricina excesului păcatului, iarăși au fost șterși de pe fața pământului de apa potopului și au fost înecați ca niște dobitoace împreună cu dobitoacele și cu fiarele. Căci este Dumnezeu prin fire bun și iubitor de oameni, dar tot prin fire urăște păcatul ca Unul care prin fire este curat și fără de pată. Pentru aceea când îngerii au păcătuit nu i-a cruțat, pe Adam morții l-a dat, pe Cain l-a pedepsit, pe cei din timpul lui Noe i-a nimicit prin potop, pe cei care au făcut turnul i-a amestecat, pe sodomiți i-a ars cu foc, pe egipteni i-a scufundat și multe altele asemenea a făcut acestora, învățându-ne pe noi că marea iubirii Lui de oameni și a bunătății Lui nu i-a folosit cu nimic pe cei nevrednici de iubirea Lui de oameni, așa cum nici pe cei ce au orbit nu-i folosește soarele incandescent, chiar dacă ar trimite pe pământ mai multe raze luminoase.

Învățăm de aici că desfrânarea și orice păcat ne desparte de Dumnezeu. Căci curvie este orice cuget mândru care ne desparte de Dumnezeu. Căci nici îngerii cei căzuți, nici Adam, nici Cain nu au căzut în curvie prin femeie, ci unii au făcut pe egalii lui Dumnezeu prin curvia cugetului mândru, iar Cain a fost orbit de pizma împotriva fratelui său. Vom ști de acum înainte, fraților că nu avem nevoie de râvnă ca să ne păzim numai de femeie, ci și de slavă deșartă, și de mândrie și de pizmă, și de lăcomia pântecelui, și de mâncatul pe ascuns, și de iubire de arginți și simplu, de orice patimă care ne desparte de Dumnezeu, ca să-L aflăm milostiv pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Duhul sfânt într-o dumnezeire și să ne mântuiască pe noi prin harul Lui. Amin.  

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri IV, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 83-84)