Să privim, mai întâi de toate, mândria. Mândria! Care dintre noi nu a întâlnit-o? Care dintre noi nu s-a înțepat în spinii ei? Cine nu a îndurat batjocura și biciuirile ei? Cu toții o cunoaștem din viața noastră, căci o întâlnim adeseori. O aflăm pretutindenea unde trăiesc oameni. Aleargă pe străzi, se arată trufașă și îngâmfată prin piețe, pășește plină de sine prin locurile publice. Tronează plină de importanță în fotoliile moi ale instituțiilor. Intră chiar și în biserică, vădește o trufie fariseică. Pătrunde până și în chiliile călugărilor. Ea răzbate din orice om de vază, se ivește aproape la fiecare fereastră. Este plină de sine, trufașă, sulemenită și fardată, și trece încrezătoare și mulțumită de sine pentru a fi văzută de toți. Firea ei nu îi îngăduie să se ascundă. Ea vrea să strălucească și să uimească. Vrea să fie obiectul atenției și al admirației tuturor. Ea singură se arată pe sine și, pentru a fi văzută de pretutindenea, caută să stea la înălțime. Mândria caută să urce tot mai sus. Uneori chiar se avântă spre culmi amețitoare. Când diavolul l-a ispitit pe Iisus Hristos, a făcut-o pe înălțimea unui munte. Nu s-a coborât în adâncul suferințelor și umilințelor, așa cum Dumnezeu Tatăl a făcut mai târziu cu Mântuitorul, ci l-a ridicat pe loc înalt, făgăduindu-i lucruri mari: îmbelșugare, slavă omenească și stăpânire asupra lumii întregi. Făcea multe făgăduințe, dar putea el, oare, să dea ceva? Nu, pentru că el însuși nu are nimic, decât numai răutatea, mândria și focul iadului. Așa cum a făcut duhul cel viclean cu Iisus Hristos, ridicându-l pe muntele înalt al ispitelor, așa face și cu noi; ne ridică pe înălțimi, ne cumpără cu făgăduințe mincinoase și înșelătoare, ne prinde cu laude lingușitoare, ne trufește în ochii noștri, ne prorocește belșug, bogății și slavă, ne așază pe un loc înalt, ce nu ne este propriu, unde ni se poate face ușor rău de înălțime și de unde ne poate doborî cu ușurință în prăpastia veșnicei pierzanii. Și cu cât ne ridică mai sus pe scara mândriei, cu atât mai adânc ne va azvârli de acolo și cu atât mai îngrozitoare va fi prăbușirea.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 168-169)