Stareţul Nichifor lipsea de acasă, iar Părintele Efrem fusese chemat la Karulia pentru a săvârşi Sfântul Maslu. Terminând slujba, a urcat spre chilie. La un moment dat, gândindu-se cum a săvârşit Sfântul Maslu, nu-şi mai amintea dacă binecuvântase sau nu untdelemnul. Atunci au început să-l chinuiască gândurile: „L-am binecuvântat? Nu l-am binecuvântat?”. Şi din pricina aceasta conştiinţa nu-l lăsa în pace. Gândurile au continuat să-l chinuiască şi noaptea următoare la priveghere. La un moment dat, fiind istovit sufleteşte, şi-a amintit de părintele Procopie. Acesta stătea într-o margine a curţii pe un scăunel şi cu metaniile în mână îşi făcea mica lui priveghere. „Avva, mă chinuie gândurile că ieri la Karulia nu am binecuvântat untdelemnul de la Sfântul Maslu”, i-a mărturisit Părintele Efrem. „Binecuvântatule, atât de des facem Sfântul Maslu, încât te-ai obişnuit să binecuvintezi untdelemnul fără să te mai gândeşti”, a răspuns cu simplitate bătrânelul. Gândurile îndată au dispărut şi astfel sufletul s-a liniştit.

„Vedeţi puterea mărturisirii”, ne spunea Stareţul.

(Ierom. Iosif Aghioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 70-71)