Născut în jurul anului 1300, în Tesalonic, a primit la botez numele Fokas. Mama sa se trăgea dintr-o familie de evrei. A primit o educație excepțională de la Thomas Magistrul, în slujba căruia se afla. A îmbrățișat monahismul devreme și s-a retras în muntele Sinai[1]. De acolo a mers în Sfântul Athos, „cel cu adevărat de aur și preaiubit și cauză a binelui tuturor celor care au locuit și locuiesc în el”, după cum scrie biograful său.

La început a trăit în Mănăstirea Vatoped, unde l-a cunoscut pe Sfântul Sava cel nebun pentru Hristos[2], al cărui biograf desăvârșit a și fost. A plecat, apoi, la Mănăstirea Marea Lavră, unde a devenit ucenic al Sfântului Grigorie Palama, a cărui viață o va scrie ulterior. În 1339 semnează Tomul Aghioritic. În anul 1342 devine egumen al Mănăstirii Marea Lavră, urmându-i lui Macarie, atunci când acesta este ales mitropolit al Tesalonicului. Perioada în care a fost egumen nu a fost nicidecum lipsită de probleme. Sfântul Filotei a fost de la început un susținător al Sfântului Grigorie Palama.

În anul 1346 scrie două tratate: Despre lumina taborică și Împotriva lui Achindinos[3].

În 1347 a fost ales Mitropolit al Tronului Întâistătător al Irakleiei Traciei, cu titlul „Întâistătător al Preasfințiților Episcopi”, de către Patriarhul Isidor. În 1350 a hirotonit patriarh pe Sfântul Aghiorit Kallistos I. A luat parte la Sinodul isihast organizat în Constantinopol, în anul 1351, jucând un rol important în susținerea isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama. Tot el a alcătuit și Tomul Actelor Sinodului.

A fost Patriarh Ecumenic în două rânduri: între 1353 și 1354 și între anii 1364-1376. În 1368 a convocat, în calitate de Patriarh Ecumenic, un sinod în cadrul căruia a fost recunoscută sfințenia Sfântului Grigorie Palama, hotărând ca pomenirea acestuia să se facă în Duminica a II-a a Postului Mare. Tot cu această ocazie a compus și slujba Sfântului. De asemenea, în cadrul acestui sinod au fost condamnați antipalamiții.

Activitatea de păstorire, pe care Sfântului Filotei a desfășurat-o în calitate de Patriarh Ecumenic, a fost foarte bogată. A desfășurat o vastă activitate scriitoricească și administrativă. A tratat chestiunile bisericești cu atâta înțelepciune și discernământ încât Patriarhia Ecumenică a dobândit în vremea sa statutul de far al ortodoxiei ecumenice. A luptat cu tenacitate împotriva amenințării otomane și a propagandei latine, prin întărirea și unirea ortodocșilor. Papa Urban V a respins inițiativa sa de a organiza un Sinod Ecumenic pentru unirea dreaptă a Bisericilor[4].

Datorită educației sale foarte vaste, s-a distins ca un scriitor remarcabil și multilateral. Operele sale pot fi clasificate în dogmatice[5], cu caracter polemic și de respingere a teoriilor unor N. Grigoras, Akindynos, Varlaam și Manouil Petriotis[6]. Multe dintre operele sale sunt hagiografice. A scris mai cu seamă despre Sfinții Aghioriți, precum Grigorie Palama, Gherman Maroulis, Isidor Vouheiras și Sava Vatopedinul ca și despre Nicodim cel Nou (de la Tismana). De asemenea, a scris despre Sfânta Anisia, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfinții Apostoli, Sfinții Trei Ierarhi, despre sinaxa tuturor sfinților, despre Sfântul Onufrie, Sfânta Fevronia, Sfântul Foca, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Teodor Tiron, Apostolul Toma și mulți alți sfinți[7]. Este și autor de rugăciuni.

Alte opere ale sale sunt omiletice, ermineutice, liturgice, canonice, istorice, poetice, Este și autor de vieți sinaxarice etc.[8] Operele sale acoperă aproape toate ramurile teologiei.

A fost un teolog de mare profunzime, autorul unor minunate vieți sinaxarice, mai ales ale Sfinților Aghioriți contemporani, a căror petrecere a oferit-o drept exemplu de urmat monahilor din mănăstirea în care a viețuit el însuși[9].

Ca imnograf s-a distins pentru conținutul profund și stilul elegant, pentru rafinamentul cu care prezintă sensuri înalt teologice, concurând cu succes operele iluștrilor înaintași în domeniu.

Monah Vatopedin, egumen lavriot, mitropolit de Irakleia sau patriarh ecumenic, Sfântul Filotei s-a nevoit pretutindeni și în toată vremea cu un devotament împins până la sacrificiu și cu dragoste de Biserică, în slujba căreia și-a pus cuvântul și pana.

A apărat cu multă osârdie Ortodoxia, cultivând relațiile cu celelalte Patriarhii, a ajutat Bisericile Slave, a zădărnicit eforturile prozelitiste ale latinilor și s-a remarcat drept apărător al neamului său și înalt ierarh cu adevărat vrednic de cinste. A părăsit tronul ecumenic în anul 1376, din pricina bătrâneții, și a adormit trei ani mai târziu, în anul 1379. A fost înmormântat cu onoruri împărătești în Mănăstirea Akataliptou Hristou din Constantinopol. Mormântul său a devenit izvor de minuni[10].

Foarte curând a început să fie cinstit ca sfânt și a fost pictat în katholikonul Mănăstirii Ravanica din Serbia, de către compatrioți tesaloniceni, meșteri iconari. În katholikoanele din Sfântul Munte este pictat, de obicei, în pronaos, între Sfinții imnografi[11].

La sfârșitul secolului al 18-lea, un monah învățat de la Mănăstirea Filoteu a scris Cântări la slujba Sfântului Filotei precum și o frumoasă viață a acestuia[12].

În Sfântul Munte există trei Codexuri care conțin viața și slujba Sfântului Filotei. O slujbă mai nouă a scris Sfântul Cuvios Gherasim Mikraghiananitul[13].

Pomenirea lui se face în Duminica a 5-a a Postului Mare și pe 11 Octombrie. E cinstit de Biserică ca un ascet vestit, monah și apărător al dreptei credințe, pomenit alături de Sfinții Fotie cel Mare, Marcu Evghenicul și Grigorie Palama.

(Μωϋσέως Αγιορείτου, Άγιοι Αγίου Όρους [Sfinţii Sfântului Munte], Editura Μυγδονία, Thessalonic 2007)