Despre programarea neurolingvistică - NLP
Aş dori să vă întreb ce părere aveţi despre nlp, adică o ramură a psihologiei care se ocupă de programare neurolingvistică, de tehnicile de dezvoltare personală, creativitate, împlinire de sine etc.? Şi cum vi se par ele din perspectivă ortodoxă? Aş putea, ca şi creştin ortodox să citesc cărţi despre nlp (s-au scris biblioteci întregi) şi să încerc să aplic aşa ceva? Vă mulţumesc pentru răspuns.
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
NLP este o ramură a psihologiei perfect legitimă, însă ca orice psihologie, supusă unor categorii create de oameni, care răspund mai mult de abstractizări metodologice decât de psihologia clinică. Din păcate, datorită conţinutului afectiv deosebit de actual al acestei discipline, ea a fost deseori, nu întotdeuna, parazitată de diferite metode oculte, para-ştiinţifice, magice uneori. Diferiţi coaches sau traineri care nu au nicio specializare ştiinţifică sau academică promit marea cu sarea, stabilitatea în cuplu, ieşirea din dependenţă sau co-dependenţă, unele dintre acestea fără nicio legătură cu realitatea. Aşadar, mare atenţie la soluţii minune, la tehnici dubioase, la trucuri para-psihologice, cu care poţi obţine orice în viaţă. Ele sunt în cel mai bun caz inutile, dacă nu periculoase pentru suflet, în încercarea lui de a obţine beneficii pe termen scurt. Psihologia de programare neuro-lingvistică cu temeiuri academice este cert folositoare omului de azi. Aberaţiile unor neaveniţi care îşi asumă această disciplină, nu. Pr. Ioan Valentin Istrati