Despre rugăciunea minții

Cuvinte duhovnicești

Despre rugăciunea minții

    • Despre rugăciunea minții
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Tu trebuie să te topeşti în dragostea lui Dumnezeu din inimă, să părăseşti orice imaginaţie. Auzi ce spune Sfântul Nil ascetul în Filocalie: fericită e mintea care a ajuns să se roage fără imaginaţie lui Dumnezeu.

„A doua stare a rugăciunii este cea a minţii. Rugăciunea minţii o numesc Părinţii omul cu un picior sau pasărea cu o aripă. Dacă credem că rugăciunea minţii e o rugăciune desăvârşită, ne înşelăm foarte mult. E jumătate de rugăciune. Când eu zic: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa) - o zic cu limba şi o înţeleg cu mintea - deja am trecut în faza a doua, rugăciunea minţii. Dar nici aceasta nu-i rugăciune întreagă. Poate pasărea să zboare cu o singură aripă sau omul să meargă cu un singur picior? E jumătate de rugăciune. De ce? Pentru că nu participă la dânsa inima. Ai văzut corespondenţa dintre Teofan Zăvorâtul şi Agapie cel orb? Citeam prin pădure. Mai sporit era Agapie ieroschimonahul, stareţul de la Valaam, decât episcopul care stătea de 43 de ani în peşteră. Mai înalt era! Auzi cum îl întreabă episcopul: Părinte, de când ai orbit, nu-ţi pare rău? Stareţul (care orbise la bătrâneţe) îi răspunde: Nu-mi pare rău deloc. Că ochii aceştia mult au supărat pe Dumnezeu. Multe deşertăciuni am văzut cu dânşii. Dar îi mulţumesc înduratului Dumnezeu, că de când au orbit ochii aceştia s-au deschis ceilalţi ochi, iar aceasta n-a fost decât prin rugăciune. Şi atunci, întreabă Sfântul Teofan pe Sfântul Agapie: Părinte sfinte, ce faci cu imaginaţiile sfinte în vremea rugăciunii, când n-ai voie să-ţi închipui nimic?. Imaginaţiile sunt de trei feluri: bune, rele şi mijlocii. Cele bune sunt sfinte. îţi închipui cum plângea Maica Domnului lângă Crucea Mântuitorului, răstignirea Mântuitorului sau Schimbarea la Faţă. Ai voie. Imaginaţiile sfinte sunt afara de inimă. Dar mintea lui Hristos n-a avut imaginaţie. Şi dacă rămâi la imaginaţiile astea, cum te închini la icoane, înseamnă că rămâi la închipuire! Şi Dumnezeu nu cade sub imaginaţia nici unei minţi; nici heruvimii, nici serafimii. Tu trebuie să te topeşti în dragostea lui Dumnezeu din inimă, să părăseşti orice imaginaţie. Auzi ce spune Sfântul Nil ascetul în Filocalie: fericită e mintea care a ajuns să se roage fără imaginaţie lui Dumnezeu. Pentru că mintea, când trece să se unească cu inima, întâlneşte două vămi. Care sunt? Ne spune Sfântul Teofan: Nu rămâne la rugăciunea minţii, că acolo-i iarmaroc mare. Aşa-i spunea Sfântul Agapie Sfântului Teofan. N-ai pace cu rugăciunea minţii. Câtă vreme te rogi cu rugăciunea minţii eşti într-un iarmaroc, auzi mereu un zumzăit ca de viespi care-ţi cântă. Acum la Dumnezeu, acum la materie, în toate părţile. Dă-te jos în inimă!”

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Despre rugăciune și treptele ei, Editura Trinitas, p. 6-8)

Citește despre: