Rugăciunea celui activ (practic) constă, zice, în cererea virtuţilor, iar proorocia în comunicarea adevărată a raţiunilor din ele. Rugăciunea celui ce se îndeletniceşte cu contemplarea naturii constă, zice, în cererea cunoştinţei ştiinţifice a lucrurilor, iar proorocia în comunicarea acesteia altora, priritr-o învăţătură adevărată. În sfârşit, rugăciunea celui ce se îndeletniceşte cu teologia, este, zice, tăcerea tainică, în timpul căreia mintea se face, prin negarea lucrurilor în sens de depăşire, vrednică de unirea cea mai presus de înţelegere şi cunoştinţă; iar proorocia acestuia este iniţierea tainică a altora în acestea. Căci rugăciunea înfăptuieşte unirea celui ce se roagă cu Dumnezeu, iar proorocia pentru Dumnezeu îndeamnă pe cel ce prooroceşte să comunice oamenilor bunurile date lui.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia vol. III, Editura Apologeticum, 2005; p. 116)