Dorința de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă și poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulți care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic și de sfânta rânduială a Bisericii au sfârșit fie în deznădejde și renunțare la lupta cea bună, fie în tulburări emoționale care ne îndepărtează de calea simplă și cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas și numai cu mila Domnului.

Noi să acceptăm că suntem păcătoși, fiecare în parte, cel mai mare păcătos (păcătoasă), fără a pretinde că ne cunoaștem păcatul, ceea ce știm că aparține sfinților celor ce au învățat, prin mari nevoințe, să „nu alunge Duhul Sfânt” și să „atârne” de mila Domnului clipă de clipă. Credem și mărturisim că suntem păcătoși pentru că nu avem Duhul Sfânt în noi în mod simțit și conștient și nu facem ce ne spune Domnul că fac cei ce-l iubesc pe El. Dar nu deznădăjduim pentru că și noi suntem chemați la Bucuria Sfântă și știm Calea și învățăm mereu și mereu să înaintăm pe ea.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 36)