Tinde-mi, Doamne, mână de ajutor celui ce zac în praf, căci vreau să mă ridic și nu pot; sarcina păcatelor m-a strivit, năravul cel viclean mă ține pironit de pământ, și sunt ca un slăbănog întru totul. Făgăduiesc că o să mă schimb și postesc, dar rămân același; Te slăvesc plin de râvnă cu gura, însă n-am osârdie să-Ți plac cu faptele.

Cum voi cuteza să cer iertarea păcatelor dinainte fără să fi pus început părăsirii iubirii de păcat dinainte? Sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi fără să fi tăiat poftele amăgirii păcatului?

Doamne! Ridică-mă pe mine, slăbănogitul, deșteaptă-mă pe mine, cela ce dorm, învie-mă pe mine, cel omorât de păcat! Mântuiește sărmanul meu suflet din moarte, Doamne, Cela ce ai stăpânire asupra vieții și asupra morții!

Mai înainte de sfârșit nimicește tot păcatul din mine și dăruiește-mi, Iubitorule de oameni, ca în toată această viață scurtă să izvorăsc din inimă lacrimi spre curățirea întinăciunilor mele sufletești, ca dincolo să mă pot mântui sub acoperământul mâinii Tale atotputernice atunci când tot sufletul se va cutremura înaintea slavei Tale înfricoșate.

Așa, Stăpâne! Auzi și primește cererea păcătosului și nevrednicului Tău rob; mântuiește-mă în dar, după harul Tău, că Tu ești Dumnezeu Milostiv și de oameni Iubitor, și Ție slavă, mulțumită și închinare Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 65-66)