Deznădejdea - să nu uităm niciodată - că este o persoană, este un duh care ne cuprinde; și ținând minte asta, că suntem atacați nu de o închipuire a minții noastre, că nu este o stare a noastră firească, să ieșim un pic din psihologie, din psihanaliză și să intrăm în duhovnicie, unde fiecărui gând trebuie să-i găsim persoana care-i stă în spate, pentru că nicio stare și nicio idee nu se poate naște din senin. Cineva a născut-o și dacă ea îmi este străină mie, cineva a născut-o în inima mea și acel cineva, dacă nu este de la Dumnezeu, este din cei care merg împotriva Lui. 

Și atunci, să mă ridic și să nu-l mai primesc, prin rugăciune, prin puțină osteneală, prin legătura pe care trebuie să o am cu Biserica, cu duhovnicul, cu oamenii, legătura păcii și a dragostei, pe care trebuie s-o creștem încet, încet în noi.

Scuturați deznădejdea de la voi, așa cum ne scuturăm noroiul de pe picioare când intrăm într-o încăpere!

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 92-93)