-Părinte, îmi spune gândul că diavolul, mai ales în zilele noastre, are multă putere.

-Diavolul are răutate și ură, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este atotputernică. Satana încearcă să pară atotputernic, dar nu reușește. Pare puternic, dar este cu desăvârșire neputincios. Multe planuri ale sale de distrugere se strică înainte de a începe să se realizeze. Ar lăsa vreodată un tată foarte bun niște haimanale să-i bată copiii?

-Părinte, mă tem de diavoli.

-De ce să te temi? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispititorul este putred. Nu porți cruce? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a înarmat cu Crucea Sa. Numai când lăsăm armele cele duhovnicești, atunci vrăjmașul are putere. Un preot ortodox a arătat o cruciuliță mică unui vrăjitor și a făcut să se cutremure diavolul pe care acela îl chemase cu vrăjile lui.

-De ce se teme atât de mult de Cruce?

-Pentru că atunci când Hristos a primit scuipările, pălmuirile și loviturile, a zdrobit împărăția și stăpânirea diavolului. În ce chip a biruit Hristos? „Cu trestia a zdrobit stăpânirea diavolului”, spune un oarecare Sfânt. Adică atunci când I-au dat ultima lovitură cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stăpânirea diavolului. Așadar răbdarea este apărarea duhovnicească, iar smerenia, arma cea mai puternică împotriva diavolului. Cel mai mare balsam al Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul că a zdrobit pe diavol. După Răstignirea lui Hristos, diavolul este ca șarpele căruia i s-a luat otrava sau ca și câinele căruia i s-au scos dinții. S-a luat otrava de la șarpe, s-au scos dinții de la câini, adică de la diavoli, care acum sunt dezarmați, iar noi înarmați cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii făpturii lui Dumnezeu, dacă nu le dăm noi drepturi. Fac numai gălăgie; nu au stăpânire.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 54-55)