Diavolul poate cita chiar și din Biblie pentru a ne înșela
Demonul spune mereu doar jumătăţi de adevăr, chiar şi atunci când umblă cu Biblia în gură.
„Metoda" replicilor îşi trage toată puterea din cuvântul Scripturii prin care e nimicită înşelăciunea sugestiei lor. După cum ştim şi din episodul ispitirii lui Hristos în pustie, potrivnicul nu se dă bătut atât de repede. Nelipsit niciodată de argumente, citează chiar din sfânta Scriptură pentru a „demonstra" că întreaga asceză este în realitate contrară Scripturii.
„Gândului care ne ceartă pentru că ne abţinem de la untdelemn şi nu-şi aduce aminte de David care face acelaşi lucru şi spune: «Genunchii mei au slăbit de post, carnea mi s-a sleit de dorul untdelemnului»" (Ps 108, 24).
„Gândului care, în afara unei boli, caută puţin vin şi-mi spune că vinul a fost făcut pentru oameni: «Tot ce-a făcut bun, l-a făcut pentru vremea sa»" (Ecc 3, 11).
„Gândului care, fără să avem dureri de stomac şi boli cumplite, ne sfătuieşte să bem vin şi ne aduce aminte de porunca fericitului Apostol care în epistola sa îi porunceşte lui Timotei cu privire la aceasta: «Păstrează-te curat. De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, din pricina stomacului tău şi a deselor tale slăbiciuni»" (1 Tim 5, 22-23).
Demonul spune mereu doar jumătăţi de adevăr, chiar şi atunci când umblă cu Biblia în gură. De multe ori pentru a deconspira minciuna e de ajuns, cum ne arată cel de-al treilea text citat mai sus, citarea lui în întregime.
Faptul că vinul este permis celui bolnav e valabil desigur şi pentru avva Evagrie. El însuşi îi sfătuieşte în mod explicit pe bolnavi să ia această băutură privită din Antichitate până în epoca modernă şi drept leac medical, la fel şi să guste carne. Chiar şi în pustie se vindea vin, cum ne relatează Paladie. Dar totul la vremea sa.
(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui - ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 49-50)