Odată când m-am dus la Părintele Porfirie i-am spus: „Părinte, să vă gândiți mereu la noi și să vă rugați pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiți la noi în ceasurile nopții, când se stinge zgomotul vieții și când încercăm să comunicăm cu noi înșine și cu Dumnezeu”.

Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: „Între noi nu e nicio distanță. Când voi pleca din această viață va fi mai bine, fiindcă voi fi mereu alături de voi când mă veți chema”.

Într-adevăr, în fiece clipă simt lângă mine prezența cuviosului părinte. Simt cum Părintele Porfirie se află lângă mine. El continuă a fi viu, ușurându-ne de greutățile de zi cu zi. Ne vorbește prin cuvintele și faptele semenilor noștri, în toate clipele de bucurie ca și în ceasurile grele. Ne vorbește prin tăcerea sa.

(Gheorghios S. Kroustalakis, Bătrânul Porfirie. Părinte duhovnicesc și pedagog, traducre Cristina Băcanu, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, pp. 127-128)