Doar prietenia izvorâtă din dragostea dumnezeiască petrece neclintită de răbufnirile egoismului din noi
Oamenii mai puţin desăvârşiţi leagă prietenii doar pe baza intereselor şi a căutărilor comune, îi unesc mai puţin adâncimile duhovniceşti.
Oamenii mai puţin desăvârşiţi leagă prietenii doar pe baza intereselor şi a căutărilor comune, îi unesc mai puţin adâncimile duhovniceşti. Desigur, există astfel de interese şi căutări comune şi în nevoinţa creştină. De exemplu, unii consideră ca nevoinţă principală şi mai folositoare postul, alţii propovăduirea cu vântului, alţii liniştirea şi retragerea, alţii slujirea bolnavilor, şi se alipesc grupurilor sau duhovnicilor care recomandă o cale sau alta. Deşi aceasta pare o relaţie duhovnicească, totuşi ea este întotdeauna unilateral orientată şi chiar dacă nu ajunge să dezbine membrii grupului, în totdeauna îi separă pe aceştia de restul credincioşilor.
Orice virtute nu este decât o parte din ceea ce trebuie îndeplinit şi deci insuficientă pentru a acoperi lucrarea lui Hristos, care este o lucrare de îndumnezeire prin dragoste. Prin urmare, chiar şi cei care se unesc în privinţa cultivării anumitor virtuţi, cum ar fi postul sau tăcerea, sau milostenia, de multe ori se despart, pentru că nu pun înainte de toate lucrarea dragostei şi a smereniei. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Casian, dacă cei cu totul trupeşti strică prieteniile din cauza averilor şi a invidiei, cei mai duhovniceşti se pot certa din cauza înţelesurilor diferite pe care le au despre anumite versete din Scripturi. Aşadar, doar prietenia izvorâtă din dragostea dumnezeiască petrece neclintită de răbufnirile egoismului din noi.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 125-126)