Doar prin asceza credinţei se poate începe tratamentul unui suflet bolnav de patimi. O dată ce credinţa începe să se sălăşluiască într-un om, patimile încep să fie dezrădăcinate din sufletul său. Dar „până când sufletul nu se îmbată de credinţa în Dumnezeu, până ce nu simte forţa credinţei”, nu se poate vindeca nici de patimi şi nici nu poate birui lumea materială. Există şi o parte negativă spre asceza credinţei, eliberarea de lanţurile materiei, dar şi o latură pozitivă, unirea cu Dumnezeu. Sufletul, care a fost împrăştiat prin simţuri către lucrurile acestei lumi, este readus în sine prin asceza credinţei, prin postirea de cele materiale şi îndeletnicindu-se cu o permanentă aducere-aminte de Dumnezeu. Aceasta este temelia tuturor lucrurilor bune. Eliberarea din robia materiei este esenţială pentru propăşirea în viaţa duhovnicească.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 51)