Doctorul, ca să vindece trupurile, trebuie să cerceteze şi locul, şi vremea, şi anotimpul, şi vârsta bolnavului şi alte condiţii asemănătoare. Prescrie doctorii, dă bolnavului un anumit regim alimentar, îl fereşte de tot ce-l poate vătăma, pentru ca nu cumva poftele bolnavului să zădărnicească ştiinţa medicală; uneori, când e nevoie, chiar arde, taie şi întrebuinţează şi alte mijloace mai dureroase de vindecare. Dar oricât de anevoioasă si de grea ar părea medicina, totuşi nu-i atât de grea ca preoţia, unde trebuie să observi şi să vindeci purtările oamenilor, patimile lor, viaţa lor, voinţa lor şi altele asemenea din om; unde trebuie să izgoneşti din perechea asta a noastră, din suflet şi trup, tot ce este animalic şi sălbatic şi să pui în loc şi să statorniceşti tot ce este blând şi plăcut lui Dumnezeu; unde trebuie să împarţi cu dreptate ce se cuvine sufletului şi ce se cuvine trupului; unde trebuie să nu îngădui trupului să stăpânească sufletul - cea mai mare nedreptate -, ci să supui trupul, al doilea prin fire, sufletului, capul şi stăpânul, aşa cum cere legea dumnezeiască, aceea care stăpâneşte peste toată creaţia, atât cea văzută cât şi cea mai presus de simţuri.

(Sfântul Grigore din Nazianz, Despre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, p. 224)