Vornicul Miclăuș era unul dintre cei 17 mari boieri care formau Sfatul domnesc, în timpul cât voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432) se afla la cârma Moldovei. Vornicul Miclăuș a primit aceste pământuri de la însuși voievodul țării, pentru meritele sale deosebite în slujba domniei.

Dregătorul a trăit între anii 1380-1440 și se pare că era maghiar de origine, numele său Miclóș fiind forma maghiară a numelui Nicolae. Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului ne relatează că Miclăuș provenea dintr-o familie ce emigrase în secolul al XIV-lea din provinciile ungare în Moldova, pe vremea voievodului Bogdan al Maramureșului.

Satul Miclăușeni s-a format în jurul curții boierului Miclăuș

Voievodul Alexandru cel Bun obișnuia să dăruiască moșii, cu poruncă în uric (n.r. uricul era un act de proprietate întărit de domn), ca primitorul să-și întemeieze acolo o așezare. Așadar, satul Miclăușeni s-a format treptat în jurul curții boierului Miclăuș, prin urmașii și rudele sale. Denumirea satului apare în actele secolelor următoare cu trei grafii: Miclăușăni, Miclăușani și Miclăușeni. S-a impus forma literară Miclăușeni, dar localnicii îi spun Miclăușăni.

În documentele vremii, moșia Miclăușeni apare pentru prima dată cu acest nume într-un hrisov domnesc, dat la data de 5 iunie 6980 (1472) de binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare. După moartea lui Miclăuș, satul ce-i poartă numele ajunge în posesia fiicei sale, Stana, care îl lasă mai departe moștenire nepotului ei, Roman Spătărel.

(Mulțumim Părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa, Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)