În biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Mare Mucenic Mina” din Iași se află o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Mina, cunoscut ocrotitor al celor păgubiți și al celor care își caută dreptatea.

Această icoană a Sfântului Mare Mucenic Mina, așezată în anul 1909 în biserica „Sfântul Apostol Andrei”, provine din biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, de unde a plecat într-un periplu – deoarece edificiul intrase într-un amplu proces de restaurare, sub îndrumarea arhitectului francez André Lecomte du Noüy.

Cercetând istoricul, am descoperit că, în biserica „Sfântul Nicolae”, icoana era păstrată în zona altarului închinat Sfântului Ștefan (unul dintre cele trei altare ale bisericii, aflat pe latura nordică).

În prima fază a lucrărilor de restaurare, părintele Gavriil Ursu, la acea vreme paroh al bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, a amenajat un paraclis în clădirea alăturată, cunoscută astăzi drept Casa Dosoftei (denumită, uneori, și „Casa cu arcade”), mutând acolo Sfânta Masă, catapeteasma altarului Sfântului Ștefan și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mina Egipteanul.

În anul 1905, după finalizarea restaurării bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, din cauza faptului că, în urma restaurării, s-a modificat forma bisericii prin renunțarea la cele două altare laterale[1], icoana a fost mutată în biserica „Sfinții Constantin și Elena” (filie a bisericii „Sfântul Nicolae”), împreună cu toate obiectele din paraclisul organizat în Casa Dosoftei.

Mai apoi, în anul 1909, deoarece biserica „Sfinții Împărați” a devenit filie a bisericii Barnovschi și a intrat, la rândul ei, într-un proces de restaurare, icoana Sfântului Mina a fost mutată temporar în biserica „Sfântul Apostol Andrei”, aflată în vecinătate. Ca urmare a ordinului 1080 din 10 mai 1909, odată cu mutarea icoanei, a fost detașat provizoriu la biserica „Sfântul Andrei” și parohul bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, pr. Ion Mitescu.

Din dosarul nr. 140/1932 aflat în Arhiva Mitropoliei Moldovei, descoperim că această icoană îmbrăcată în argint fusese adusă în anul 1676 de către Voievodul Antonie Ruset din Constantinopol și așezată în biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, pe care o înfrumusețase cu două altare laterale.

În perioada 1931-1934, s-a încercat readucerea icoanei în biserica din care fusese mutată inițial, fiind implicat în soluționarea conflictului inclusiv Mitropolitul Pimen Georgescu. Dar enoriașii bisericii „Sfântul Apostol Andrei” s-au împotrivit, pe motiv că biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, care fusese finalizată în 1904, a rămas închisă cultului până în acel moment, iar credincioșii doresc ca aceasta să se păstreze într-un lăcaș în care se fac slujbe săptămânal.

Demersurile pentru retrocedarea icoanei au început odată cu memoriul înregistrat în data de 28 februarie 1931 la Mitropolie, pentru redeschiderea bisericii „Sfântul Nicolae” și adunarea patrimoniului inventariat înainte de restaurare.

Au urmat mai multe încercări de mutare a icoanei la biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”. La un moment dat, văzând că nu se poate, s-a propus mutarea icoanei în Sala gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, unde se dorea organizarea unui muzeu al Mitropoliei. Și la această cerere s-au împotrivit credincioșii, astfel încât icoana a rămas în biserică până astăzi.

Credincioșii și membrii Consiliului parohial notau în procesul-verbal nr. 11 din data de 30 noiembrie 1931 că e „dreptul bisericii Sfântul Andrei de a păstra pentru totdeauna obiectul sfințit în discuțiune, ca proprietate exclusivă și a bisericii” deoarece, în momentul intrării în vigoare a articolului 27 din Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din luna mai a anului 1925, icoana a fost înscrisă în inventarul bisericii „Sfântul Andrei”. Un alt motiv invocat în același proces-verbal, prin care se justificau motivele pentru nepredarea icoanei, a fost faptul că deja era împământenită „tradiția de a se serba la 11 noiembrie, în fiecare an, ca al doilea patron Sfântul Mucenic Mina”.

În procesul-verbal numărul 9 din 29 martie 1931, se menționează că „icoana Sfântului Mina, așezată înăuntrul bisericii Sfântul Andrei în strană de fier, lângă peretele din stânga, se află în inventarul parohiei „Sfântul Andrei”, la pagina 13, cap. VII-a, sub n. curent 65, iar pe capitole sub nr. 3”.

Iconostasul în care se află în prezent icoana este unul de dată mai recentă decât icoana. Din punct de vedere stilistic, se aseamănă cu strana Maicii Domnului și cu iconostasul în care este așezată, în partea opusă, icoana Sfântului Ierarh Spiridon, fiind confecționat din lemn masiv și decorat cu coloane înalte și motive vegetale: vrejuri și frunze de acant.

Icoana aceasta este de tip aghiografic, și este compusă dintr-o icoană centrală, cu ferecătură argintată, în care este reprezentat Sfântul Mina călare pe cal, înconjurată de un cadru cu 16 scene marginale care prezintă minuni săvârșite de Sfânt după mutarea sa la Domnul. Spre deosebire de alte icoane aghiografice, este puțin diferită, datorită faptului că icoana centrală, cu ferecătură, este detașabilă de scenele marginale aghiografice – care sunt prinse de ansamblul iconostasului.

Icoana detașabilă (cea ferecată) măsoară 63x50 centimetri, având pe toate cele patru laturi atașată o baghetă din lemn de 2 centimetri grosime, probabil pentru potrivirea ferecăturii, confecționată mai târziu. Aceasta este mai mare decât blatul de lemn al icoanei. Împreună cu scenele marginale, icoana măsoară 98,5x85 centimetri, având două rame profilate diferit: una interioară, de 3 centimetri grosime, dispusă în jurul icoanei ferecate și una exterioară, de 4,5 centimetri grosime, dispusă în jurul scenelor marginale. Ambele rame sunt pensulate cu bronz argintiu. Pentru a delimita între ele scenele marginale, a fost aplicată o baghetă din lemn profilată, pensulată cu bronz argintiu, lată de 2 centimetri.

Cele 16 scene marginale sunt dispuse în sensul acelor de ceasornic, începând din colțul din stânga, sus, conform unor minuni consemnate în Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, având în partea superioară scris cu litere de culoare albă, în alfabet chirilic.

Primele trei scene din partea stângă, sus, ilustrează minunea învierii de către Sfântul Mina a bărbatului ucis de gazda sa, după ce a mers să se închine în biserica Sfântului. Această minune este redată în Acatist[2] la condacul 10, icosul 10 și la condacul 11.

În prima scenă este reprezentat Sfântul Mina călare pe cal, discutând cu ucigașul creștinului. În partea superioară a scenei se află inscripția în limba română cu alfabet chirilic: „С. МIНА ꙋнді εсті ꙋчігашꙋ:”. Următoarea scenă îl înfățișează pe Sfântul Mina așezând pe un pat părți din trupul fără viață al creștinului. Sub pat se vede coșul în care fuseseră ascunse bucățile din trup. Pe partea superioară, se citește inscripția: „С. МIНА лаꙋ ꙟнтрꙋпат” (=Sfântul Mina l-a întrupat). Iar a treia scenă îl reprezintă pe Sfântul Mina trăgând cu mâna stângă de păr pe gazdă, iar în mâna dreaptă înapoiază creștinului înviat punga cu aur pentru care fusese ucis. În partea superioară, se citește inscripția: „С. МIНА кнд лаꙋ ꙟнвіεат” (=Sfântul Mina când l-au înviat).

Următoarele trei scene sunt dedicate minunii cu cele două discuri de argint, relatată și în Acatistul Sfântului Mina, la icosul al 11-lea.

În prima scenă din acest ciclu al minunii este reprezentat Eutropie, comanditarul celor două discuri din argint, șezând la masă și mâncând din discul hărăzit Sfântului Mina. În fața mesei, în picioare, este reprezentat servitorul care îi aduce mâncarea. În partea superioară se citește inscripția: „Съді ла масъ чεл чі аꙋ фъкꙋт дїскꙋ” (=Șădi la masă cel ci au făcut discu). Următoarea scenă ni-l redă pe servitor la țărmul mării, spălând discul după ce stăpânul a mâncat din el. În partea superioară se citește inscripția: „Кънд ъл спъла дїскꙋ ꙟн марεа.” (=Când îl spăla discu în marea). Iar ultima scenă din ciclul acesta este cea în care Sfântul Mina este reprezentat scoțându-l din mare pe servitor, care ținea în mână discul, iar în fața lui este stăpânul, care se rugase pentru salvarea servitorului. În partea superioară se citește inscripția: „С. МIНА аꙋ скос слꙋга кꙋ дїскꙋ” (=Sfântul Mina au scos sluga cu discu).

Următoarea minune reprezentată în scenele marginale este cea în care Sfântul Mina a protejat de la batjocorire pe Sofia, femeia care se deplasa spre biserica închinată lui. Minunea este redată și în Acatistul Sfântului Mina, în condacul al 12-lea. Acestei minuni i-au fost alocate două scene. În prima este reprezentată femeia stând în picioare, iar în fața ei, îngenunchiat, bărbatul care, coborât de pe cal cu gândul de a o batjocori, își lega calul de piciorul lui drept. În partea superioară se citește inscripția: „Он омꙋ кълε пі фімεі лεгнд калꙋ ді пічіор”. În scena următoare este reprezentat calul alergând spre biserica închinată Sfântului Mina, iar în urma lui este târât bărbatul care ar fi vrut să o batjocorească pe femeie. În fața bisericii sunt zugrăviți mai mulți oameni care s-au adunat să asculte pocăința bărbatului. În partea superioară se distinge doar o parte din inscripție, restul fiind foarte greu de citit: „лаꙋ трънтіт ла пъмът” (=L-au trântit la pământ).

În următoarele două scene este reprezentată minunea vindecării femeii mute și a bărbatului șchiop. Această minune este redată în Acatistul Sfântului Mina, la icosul al 12-lea. 

În prima scenă, sunt reprezentați mai mulți credincioși aflați în rugăciune în biserica închinată Sfântului Mina. Dintre ei, se disting o credincioasă și un credincios îngenunchiați de o parte și cealaltă a Sfântului Mina, care stă aproximativ în centrul bisericii. În partea superioară, se citește inscripția: „Скεопꙋл ....тъс ла бісърікъ С: Марі Мꙋц”. Scena următoare se desfășoară în aceeași biserică, Sfântul Mina fiind reprezentat în același loc ca în scena anterioară, adică între arcada intrării în biserică, iar în fața lui este zugrăvit șchiopul stând în genunchi în fața femeii, atingând cu ambele mâini haina ei. În partea superioară, se citește inscripția: „Апꙋкътε ді xаіна мꙋтїі”. Din Acatist aflăm că imediat ce șchiopul s-a atins de haina femeii mute, aceasta s-a speriat și a început să strige, iar șchiopul auzind-o că strigă, s-a spăimântat, la rândul lui, și a început să fugă. Nebăgând de seamă pe moment că fuseseră vindecați de Sfântul Mina, s-au bucurat mai apoi de darurile primite.

Următoarele 6 scene sunt dedicate minunii descoperirii creștinului care ascundea punga de galbeni de prietenul său evreu care, văzând minunea, s-a botezat. Această minune este relatată în Acatist la condacul 6, icosul 6 și în rugăciunea de final.

În prima scenă, este reprezentat creștinul primind banii de la evreu. În spatele creștinului se distinge o masă pătrată, iar în spatele evreului, o masă rotundă. De o parte și de cealaltă a scenei, se observă două clădiri cu geamuri. În partea superioară, se citește inscripția: „Крεстінꙋл εврεꙋл кꙋ банїі” (Creștinul și evreul cu banii). În următoarea scenă, este reprezentat creștinul îngenunchiat în biserica Sfântului Mina, jurându-se în fața Sfântului, iar în spate avându-l pe evreu. În partea de sus se citește inscripția: „Кънд аꙋ џꙋрат крεстінꙋл” (=Când au giurat creștinul). Următoarea scenă îi înfățișează pe creștin și evreu ieșiți din biserică, așezați fiecare lângă calul său, ținând hățurile și pregătindu-se să încalece, ca să se întoarcă la casele lor. În partea superioară, se citește inscripția: „Кънд аꙋ εșiт дін бісъркъ ді аꙋ ꙟнкълікат” (=Când au eșit din bisărică di au încălicat). Următoarea scenă se desfășoară, conform fundalului, undeva în munți. În lateral este reprezentat evreul călare pe cal, iar creștinul, căzut lângă cal, ținând hățurile cu mâna dreaptă. În partea superioară, se citește inscripția: „Лаꙋ трънтіт пі крεстін” (=L-au trântit pe creștin). Următoarea scenă se desfășoară în același cadru ca și cea anterioară. În centru sunt zugrăviți evreul și creștinul așezați față în față, cu mâinile îndreptate unul spre celălalt. Creștinul pare că ține în mâna stângă o pâine. În spatele evreului este reprezentată soția creștinului, având în mâna stângă cheia pierdută de acesta în momentul în care îl trântise calul, iar în mâna dreaptă punga cu aurul iudeului. În partea superioară se citește inscripția: „Крεстінꙋ εврεꙋ мънънкъ пъінεа” (=Creștinu și evreu mănâncă pâinea). Ultima scenă dedicată acestei minuni se desfășoară în aceeași biserică închinată Sfântului Mina. Central este reprezentat evreul, într-un baptisteriu, cu mâinile încrucișate în zona pieptului. În spatele lui, într-o arcadă, este reprezentat Sfântul Mare Mucenic Mina, înveșmântat în soldat, având peste armură și mantia roșie. În fața baptisteriului stă îngenunchiat creștinul, având mâinile încrucișate în dreptul pieptului, asemenea iudeului. În partea superioară, se află inscripția: „Кънд саꙋ ботεзат εврεꙋ:” (=Când s-au botezat evreul).

Revenind la icoana centrală, aceasta este integral acoperită de ferecătura sa, ceea ce restrânge posibilitatea unei analize detaliate a picturii, lăsând la vedere doar chipul Sfântului.

Sfântul Mare Mucenic Mina domină compozițional icoana, fiind reprezentat central, călare pe cal, aflat în mișcare, îndreptat spre partea stângă a icoanei (ca și cum ar înainta spre altarul bisericii), ținând cu mâna stângă frâiele calului, iar în mâna dreaptă arătându-ne Sfânta Cruce și o ramură de finic ridicate în dreptul capului. Sfântul este înveșmântat în haine militare, cu o armură militară, peste care se suprapune o mantie deschisă în față, care în spate pare purtată de curentul produs în urma mișcării. Pe cap, ostașul Mina are un coif cu penaj, care simbolizează credința și autoritatea acestuia. De jur-împrejurul capului se observă atașată aureola – dispusă sub forma unor raze împodobite cu perle argintii și albastru-azur, alternate.

Fundalul icoanei este simplu, fiind împărțit în două registre aproximativ egale: relieful prin care se deplasează calul, realizat din linii modulate și ici-colo câte o plantă cu trei frunze, iar partea superioară – cerul fiind lăsat simplu, cât mai lin, având în partea stângă sus mâna lui Dumnezeu binecuvântându-l pe călăreț, semn al prezenței și binecuvântării lui Dumnezeu.

În spatele Sfântului, în plan secund, în zona de mijloc a icoanei, se observă o biserică aurie, iar în partea din față a calului, un copac auriu din al cărui trunchi se desprind trei ramuri, ca simbol al unității Sfintei Treimi. În partea superioară a zonei dedicate cerului putem citi inscripția incizată în limba română cu alfabet chirilic: „СФЪ МꙋЧЄΝИК МИΝА ФЪКЪТОР ДЄ МІΝꙋΝИ:” (=Sfâ(ntul) Mucenic Mina făcător de minuni).

Deși simplă ca execuție, ferecătura redă în detalii fine harnașamentul calului și detaliile costumului militar roman: tunica scurtă, pantalonii strâmți pe picior, platoșa cu zale și mantia cu drapajele ei atât în față, cât și pe spate.

Pe margine, ferecătura are un chenar sub forma unei rame împodobite cu motive vegetale de frunze de acant stilizate. În cele patru colțuri, aceste motive vegetale sunt aurite și mai bogate, având chiar central un trandafir înflorit, dând impresia unei rame răsfrânte peste cea marginală.

În partea inferioară, înconjurată de un chenar realizat din frunze de acant aurii, se află inscripția de danie a ferecăturii icoanei, în limba română cu alfabet chirilic: „ПОМ: ДМ: ПРЄ РОАБА ТА ЗОИ БАЛШ Ш ПРЄ АДОРМ: РОБЙ ТЪИ ЛЪСКЪРАКИ Ш АΝА 1827 ФЄР 29” (=Pom(enește) Do(a)m(ne) pre roaba ta Zoi(e) Balș și pre adorm(iții) robii tăi, Lăscărachi și Ana 1827 feb(ruarie) 29).

Sub această pisanie de danie a fost atașată și o perlă sferică de cultură. Nu se cunoaște dacă aceasta a fost atașată odată cu ferecătura sau mai târziu, ca semn de mulțumire adus Sfântului Mina după săvârșirea unei minuni.

Căutând informații despre Zoița Balș, menționată aici ca persoană ce trebuia pomenită (probabil cea care a finanțat realizarea ferecăturii), am aflat că s-a născut într-o altă familie boierească cu rezonanță în Moldova, Rosetti. A fost a doua soție a vornicului Teodor Balș (1743-1810), înmormântat în necropola boierească a familiei sale, biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași. Împreună cu acesta, Zoe a avut cinci copii: Lupu (căsătorit cu Maria Cantacuzino), Nicolaie (căsătorit cu Maria Conachi), Safta (căsătorită cu Grigore Brâncoveanu), Catrina (căsătorită cu Alexandru Mavrocordat) și Profira (căsătorită cu Iorgu Ghika-Deleni)[3].

Fiica Zoei și a lui Teodor Balș, Safta, născută în 1776, s-a căsătorit în anul 1793 cu banul Grigore Brâncoveanu din Țara Românească, ultimul din neamul Brâncovenilor.

După moartea lui Teodor Balș, Zoe s-a călugărit la Mănăstirea Văratec, primind numele de schimonahia Elisabeta. A trecut la Domnul în 1833. După ce și soțul fiicei sale, Safta, s-a mutat la Domnul, și aceasta s-a călugărit la Văratec, primind, în amintirea mamei sale, schima mare și numele de călugărie al acesteia: schimonahia Elisabeta Brâncoveanu. Anul acesta, în ședința din data de 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut-o în rândul sfinților, cu titulatura Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, fiind prăznuită în ziua de 17 august.

Data din pisanie pare să fie scrisă greșit, deoarece anul 1827 nu a fost an bisect, ziua de 29 februarie fiind abia în anul următor, 1828.

Deoarece doream să văd cum se prezintă icoana sub ferecătură, am scos icoana din iconostas, îndepărtând cu grijă ferecătura, pentru a face o analiză a stării de conservare și o descriere a acesteia.

După îndepărtarea ferecăturii, la o primă vedere, se poate afirma că aceasta este realizată respectând per ansamblu forma și desenul compozițional al imaginii pictate, veșmintele și aureola Sfântului.

Sfântul Mina este reprezentat ca fiind bătrân, cu barbă rotundă, ca ostaș, călare pe cal, având tunica de culoare albastru-verzui cu galon auriu atât în zona mânecilor, cât și la poală.

Armura se distinge ca având și ea în partea inferioară o zonă aurită, iar pe deasupra acesteia se observă o mantie roșie înfășurată care pare că flutură în zona din spate, fiind ridicată mai sus decât mâna dreaptă a Sfântului în care ține Sfânta Cruce și o ramură de finic, iar cu mâna stângă ține hățurile calului. În jurul capului se observă aureola aurie, conturată pe margine cu roșu.

Culoarea roșie a mantiei reprezintă culoarea sângelui, a jertfei lui Hristos pe Cruce, și simbolizează și moartea martirică a Sfântului Mare Mucenic Mina.

Privind cu atenție, zona mantiei pare să fie singura care nu a fost repictată la un moment dat. Ea prezintă în mai multe locuri găuri de prindere a unei ferecături, doar cât ține mantia. Aceasta ar putea fi și cauza pentru care a fost păstrată intactă pictura originală doar în această zonă.

Șaua calului este de culoare roșie și toate hamurile sunt din piele neagră, având aplicate mai multe decorații aurii, iar în partea din față o decorație sub forma unei flori.

În plan îndepărtat se întrezărește o cetate, iar în colțul din stânga, sus, un nor din care se răspândesc mai multe raze aurii către Sfântul Mina.

În partea superioară, se citește inscripția scrisă în limba română, cu alfabet chirilic: „СФТꙋЛ МАРИЛЄ МꙋЧЄΝИК МЄΝА ФКТОРИ: ДЄ МИΝꙋΝИ”(=Sf(ân)tul Marile Mucenic Mena f(ă)c(ă)tori(u) de minuni).

În partea inferioară, pe un fond ocru, este plasată o inscripție în limba română, scrisă cu litere chirilice negre pe trei rânduri: „АЧАСТЪ ІКωАNЪ САꙋ ФКꙋТꙋ ДЄ РωБИІ ЛꙋИ ДꙋМNЄЗЄꙋ САВА ЗМЄРА(N)ДА / ШІ ТωЦИ ЧИ ЧЄ КРЄД Ꙟ СФТА ТРωИЦЪ Nꙋ ТРЄБꙋИ СЪ АЛЄРЏ ЛА ВРЪЖИТωРИ ЧЄ СЪ АЛЄРЏЄ ЛА БИСЪРИКЪ С ДЄИ ЛЄТꙋРГИ ПАРАКЛИСЪ РꙋГД ПРЄ СФNТꙋ МЄNА КЪ ЄСТЄ (...)ИТОРИ ДЄ ПАГꙋБЄ 1809 NωЄВРИ 11” (=Această icoană s-au făcutu de robii lui Dumnezeu Sava Zmera(n)da. Și toți cei ce cred în Sfânta Troiță (=Sfânta Treime) nu trebui(e) să alerge la vrăjitori ce să alerge la Bisărică s dei leturghii, paraclisă, rugâ(n)d pre Sfântul Mena, că este i(zbăv)itori de pagube. 1809 noe(m)vri 11).

Starea de conservare a icoanei este relativ bună, lemnul suport prezintă urmele orificiilor de zbor ale insectelor xilofage. În partea inferioară se disting câteva pierderi de material, iar pe stratul pictural sunt unele degradări cauzate de lumânări aprinse în fața icoanei, probabil înainte de adăugarea ferecăturii. Pe spate, icoana prezintă două traverse orizontale profilate, menite să împiedice curbarea icoanei în timp. Din păcate, ferecătura de argint a fost acoperită la un moment dat cu bronz argintiu și auriu.

Un lucru foarte interesant este faptul că în patrimoniul bisericii „Sfântul Andrei” se află mai multe candele dăruite pentru a fi amplasate înaintea icoanei Sfântului Mina. Dintre acestea, trei mi-au atras atenția în mod deosebit deoarece, conform inscripției de danie de pe ele, au venit odată cu icoana și provin de la biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași.

Pe una dintre ele se citește inscripția în limba română cu alfabet latin ce imită scrisul de mână, caligrafic: „Aceste trei candele de argint pruba 12 în greutate de 1400 dramuri s-au făcut pentru a sta înainte iconei Sf. Marelui M. Mina din Biserica Sf. Neculae Domnescu de robu lui Dzieu Dimitrie și Ecaterina (Suceveanu) spre Veșnica lor pomenire și a tot neamului lor 1874 noem: 10 Gheorghi și tot neamu, Dimitie și tot neamu”.

Pe fiecare dintre cele trei candele sunt reprezentate câte trei icoane în relief ale unor sfinți, după cum urmează:

Candela 1, mai mare puțin decât celelalte două și cu inscripția de danie redată mai sus. Pe ea, pe lângă motivele vegetale foarte frumos lucrate, întâlnim următoarele icoane în relief, cu inscripțiile: „S. M. MIN:” – Sfântul Mucenic Mina; „S. DIMIT:” – Sfântul Dimitrie; „S. GE:” – Sfântul Gheorghe.

Candela 2, puțin mai mică, având icoanele cu inscripțiile: „S. NECO:” – Sfântul Nicolae, „S. SPI:” – Sfântul Spiridon; „S. VLA:” – Sfântul Vasile. De asemenea, în partea superioară, pe suportul paharului candelei, se vede și o inscripție în limba română cu alfabet latin, inscripție ce imită scrisul de mână caligrafic: „Spre veșnica pomenire Dimitri Ecaterina și tot neamu Gheorghi și tot neamu 1874, noem: 10”. 

Candela 3, de aceeași mărime cu cea menționată anterior, având icoanele cu inscripțiile: „S. VARV:” – Sfânta Varvara, „S. ECA:” – Sfânta Ecaterina; „S. PAN:” – Sfântul Pantelimon, și aceeași inscripție pe paharul candelei: „Spre veșnica pomenire Dimitri Ecaterina și tot neamu Gheorghi și tot neamu 1874 noem: 10”.

Știm că Voievodul Antonie Ruset a mai adăugat bisericii „Nicolae Domnesc” încă două altare laterale, pe lângă cel principal, ștefanian, unul închinat Sfântului Arhidiacon Ștefan, în apropierea căruia se afla și icoana Sfântului Mina, și unul închinat Sfintei Varvara. Așa se explică și prezența icoanelor acestor sfinți grupați astfel pe candele dăruite bisericii, candele care, așa cum am menționat, nu s-au despărțit de icoană, chiar dacă aceasta a fost așezată în trei biserici diferite.

Pe iconostas, în fața icoanei, este așezată o cruce mică de marmură, având în dreptul brațelor inscripția: „MULȚUMESC SF. MINA”, iar pe postamentul de jos „ECATERINA”.

În lipsa altor informații, nu putem demonstra, în acest moment, că Ecaterina menționată pe cele trei candele este aceeași cu Ecaterina menționată pe crucea de marmură așezată pe iconostas, în fața icoanei Sfântului Mina.

Tot în patrimoniul bisericii „Sfântul Mina” se mai găsesc alte două candele asemănătoare stilistic, dar ușor diferite ca mărime. Pe cea mai mare găsim inscripția cu scris caligrafic în alfabet latin: „Donată de Constantin Romano și soțiea sa, Iulia, fiilor, Dorina, mama sa Elena pentru...”. Iar pe cealaltă, mai mică: „Sfinte Mucenic Mina ne rugăm ție pentru ajutor și împlinirea dorințelor, Christache Malhasovici și soția sa Clara / a. m. 1911, iulie 15”. Aceste două candele sunt dăruite atunci când icoana se afla deja așezată în biserica „Sfântul Apostol Andrei”.

Această icoană se remarcă atât prin valoarea ei artistică, cât și prin puternica încărcătură spirituală, fiind un obiect de cult de mare preț în biserica ieșeană care, în semn de prețuire, a primit al doilea său hram pe Sfântul Mare Mucenic Mina.

Miza acestei cercetări a fost, pentru mine, punerea în valoare a unei icoane foarte apreciate la nivel local. Dar și aceea de a descoperi ce s-ar fi putut întâmpla cu icoana adusă de Antonie Ruset din Constantinopol.

În urma cercetării, se pare că icoana aflată astăzi în biserica „Sfântul Andrei”, deși prezintă mai multe repictări, nu coincide stilistic și nici ca strat suport (blat și traverse) cu icoana menționată ca fiind adusă din Constantinopol de Antonie Ruset în secolul al XVII-lea. Nu știm când a dispărut acea primă icoană a Sfântului Mina.

Există posibilitatea ca icoana să fi fost luată în 1686, atunci când Ian Sobieţki l-a luat cu sine în Polonia pe Mitropolitul Dosoftei, împreună cu „toate odoarăle şi hainele Mitropoliei”[4]. În acea perioadă, Mitropolia își avea sediul la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Dacă nu a fost luată printre odoarele duse în Polonia, o altă posibilă cauză a dispariției icoanei ar putea fi incendiile care au mistuit orașul, inclusiv biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, în 20 aprilie 1723[5], 1725, 1735, 9 martie 1753[6], 1766 și 1785.

În urma unui astfel de eveniment nefericit, pentru a nu se stinge cultul Sfântului Mina[7], credincioșii s-au îngrijit să așeze în biserică o altă icoană a Sfântului, realizată pe plan local. Astfel se poate explica datarea mult mai târzie (1809) a icoanei aflate în prezent în biserică. Un inventar realizat la 1803 menționează faptul că zestrea bisericii „Sfântul Nicolae” a fost constant refăcută de donatori, după fiecare distrugere a bisericii[8].

În sprijinul acestei ipoteze, menționez și existența unei alte icoane a Sfântului Mare Mucenic Mina, aflată astăzi în biserica „Ziua Crucii” care, între cele două războaie mondiale, a  avut filie cu biserica „Sfântul Andrei”. Lucru interesant este faptul că această icoană provine de la o altă biserică cu hramul „Sfântul Nicolae” – Socola[9], dărâmată de regimul comunist pentru a face loc fabricii Țesătura.

Icoana Sfântului Mina, aflată în biserica Ziua Crucii, are sub ferecătură inscripția conform căreia a fost zugrăvită pe cheltuiala lui Teodor Papuc în anul 1862, iar ferecătura i-a fost adăugată în anul 1929.

Aceste concluzii ne conduc către parcursul istoric pe care l-a avut icoana de-a lungul timpului, ceea ce ne arată, încă o dată, că nu materialul în sine e făcător de minuni, ci credința cu care credinciosul se roagă înaintea icoanei.

În acest sens, am căutat și am găsit câteva menționări ale minunilor săvârșite de-a lungul timpului, pentru rugăciunile rostite înaintea icoanei Sfântului Mina aflată în biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Mare Mucenic Mina din Iași.

Am aflat, astfel, că „sfântul pe care au pus monopol cucoanele ieșence este încă făcătorul de minuni, Sfântul Mina, aflat în paraclisul sărăcăcios din cartierul Curții domnești”[10]. Deci aceasta am găsit-o ca fiind prima menționare într-un ziar local a icoanei Sfântului Mina, așezată în paraclisul din Casa Dosoftei. În același articol, ni se detaliază și modul în care se rugau în fața icoanei: „La vecernia săptămânală de sâmbătă, stăteau ore întregi îngenunchiate înaintea icoanei făcătoare de minuni, buzele lor ofilite tremurând în cele mai fierbinți rugăciuni”. 

Interesant e faptul că în fața icoanei se făcea „un adevărat pelerinaj de cuconițe îmbrobodite, pentru a nu fi recunoscute de nimeni”. 

Într-un articol și mai vechi, din 1899, aflăm cam care era intensitatea rugăciunilor pe care le făcea o jupâneasă în fața icoanei Sfântului Mina, pentru întoarcerea soțului acasă: „Cu smocul de lumânărele în mână se duse și le aprinse pe toate la icoana Sfântului Mina, făcăitorul de minuni”, după care „căzuse în genunchi înaintea icoanei Sfântului și lacrimile curgeau șiroiu pe obrajii brăzdați deja de nevoe și de necazuri”[11].

Putem considera o minune și faptul că icoana Sfântului Mina, deși adusă temporar în biserica „Sfântul Andrei”, a rămas aici, contrar insistențelor de a fi mutată înapoi în biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”.

Mai recent, am găsit mărturii în presă, precum cea a văduvei Nica Amăriucăi, care venise să dea pomelnic pentru recuperarea unor oi rătăcite, pentru că „de la noi din sat vin mulți, și la toți li s-a rezolvat necazul”[12]. Sau o altă mărturie a doamnei Maria Olaru din Plugari, care mărturisește: „În preajma sărbătorii Sfântului Mina m-am rugat 40 de zile și am câștigat procesul. Ni s-a dat dreptate, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Mucenic Mina are mari puteri, mai ales pentru sănătate”.

În același articol, chiar părintele Vasile Nechita declara că minunile făcute de Sfântul Mina sunt nenumărate. Numai că acestea reprezintă o „normalitate”. „Pentru un om cu o viață chinuită, agitată, care se lovește numai de anormalități, intrarea în normalitate, ajungerea la un echilibru și eliberarea sunt o minune”, își argumenta părintele răspunsul inițial.

Deși nu există foarte multe minuni consemnate în scris, faptul că oamenii vorbesc între ei despre minunile pe care Sfântul Mina le-a făcut fiecăruia de-a lungul timpului, devenindu-le o adevărată oază de bucurie, îi fac pe tot mai mulți oameni să vină și să-i ceară ajutorul Sfântului în diverse probleme.

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule, primește și rugăciunile noastre către sfânt chipul icoanei tale și ne miluiește pe noi! Amin!