Cât de veche este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

Documentar

Cât de veche este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

    • Cât de veche este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel?
      Cât de veche este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

      Cât de veche este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

An de an, la 29 iunie, Sfânta Biserică ne amintește de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În icoane, ei sunt reprezentați împreună. Cel mai adesea, în biserici îi găsim pictaţi pe stâlpii din stânga și dreapta ușii de la intrare, fapt care vrea să ne transmită că cei doi apostoli, prin viața şi scrierile lor, sunt considerați „stâlpi ai Bisericii și luminători ai lumii”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună deoarece amândoi s-au săvârșit, conform Tradiţiei Bisericeşti, în aceeaşi zi. În cetatea Romei, din porunca împăratului Nero, Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântului Pavel i s-a tăiat capul. Moaștele celor doi sfinţi, potrivit Sinaxarului, au fost înmormântate împreună. Tradiția a consemnat ziua de 29 iunie drept dată a martirajului Sfinților Apostoli Petru si Pavel.

Data de la care creştinii au început să cinstească într-o singură sărbătoare pe cei doi apostoli nu poate fi stabilită cu certitudine. Cu siguranţă însă, creştinii din Roma secolului I, care au asistat la martirajul lor, i-au cinstit încă din zilele care au urmat morţii lor.

Primele mărturii scrise despre sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne provin din secolul al IV-lea. Un document sirian – Constituţiile Sfinţilor Apostoli – vorbeşte despre postul Apostolilor Petru și Pavel şi despre sărbătoarea lor comună. Mai târziu, găsim informații despre această sărbătoare la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului şi la episcopul Leon cel Mare. 

Citește despre: