Un an de la moartea mărturisitorului Grigore Caraza

În urmă cu un an murea, la Piatra-Neamţ, mărturistorului Grigore Caraza, fost deţinut politic şi simbol al rezistenţei din judeţul Neamţ. A executat 21 de ani de puşcărie politică, în penitenciarele de la Piatra-Neamţ, Bacău, Galata - Iaşi, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna şi Aiud şi doi ani de domiciliu forţat. Între colegii săi de suferinţă s-au numărat Petre Ţuţea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Justin Pârvu, Dimitrie Bejan sau Paulin Clapon.

Autorul „Aiudului însângerat” a trecut la Domnul pe data de 10 noiembrie 2014, după cinci luni de suferinţă pe patul de spital. Moartea a fost cauzată nu de leziunile fizice şi sufleteşti dobândite în perioada detenţiei, aşa cum s-ar putea crede, ci de un act criminal, comis de un individ bolnav psihic.

Grigore Caraza s-a născut pe 1 februarie 1929  la Călugăreni - Poiana Teiului, judeţul Neamţ, fiind al cincilea fiu din cei şase ai familiei Ioana şi Vasile Caraza. „A fost o înaltă şi lucidă conştiinţă românească, mărturisitor al unei generaţii de excepţie, care a ştiut să moară şi să renască pe toate crucile istoriei, el însuşi fiind o istorie zdrobită, dar niciodată înfrântă, cu destinul tăiat în carnea vie a celui mai smintit dintre veacuri. Grigore Caraza a fost doar contemporanul şi martorul parţial al unui fenomen pe care s-a străduit să-l înţeleagă şi cu care a venit în contact mai mult în temniţă, decât în timpul primei tinereţi. Destinul i-a împins pe tinerii generaţiei sale într-o tragică fundătură. Faptul că cei mai mulţi dintre aceştia, deşi anulaţi social şi profesional, au rezistat  moral tuturor cumplitelor încercări este o dovadă în plus a bunei lor plămade, dar şi un posibil reper pentru generaţia de astăzi. «Aiud însângerat» este imaginea mărturiilor din penitenciare, a atrocităţilor la care a fost supus Grigore Caraza, prin izolare şi înfometare. El se situează pe poziţia celor care nu au acceptat reeducarea, rezistând condiţiilor de exterminare din Zarca Aiudului (închisoare în închisoare), până la amnistierea ultimilor deţinuţi. Din păcate, noi, românii, suntem încă departe de a fi învăţat până la capăt lecţia propriei noastre istorii… Dumnezeu să-l odihnească în rând cu Sfinţii Săi!”, sunt vorbele soţiei lui Grigore Caraza, prof. Rodica-Ştefania Caraza.

A refuzat categoric să iasă din puşcărie

După ce termină şapte clase în comuna natală, Poiana Teiului, din judeţul Neamţ, Grigore Caraza se înscrie la Şcoala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ (şcoala de învăţători), pe care este obligat să o întrerupă din cauza situaţiei materiale a familiei. Totuşi, în anii 1948-1949 activează ca învăţător la şcoala din satul Călugăreni-Neamţ, de unde la 31 August 1949 este arestat pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

Este condamnat pentru 8 ani de zile, eliberat pentru foarte scurt timp, rearestat şi condamnat politic la 23 de ani pentru aceleaşi motive. Este eliberat din nou în anul 1964, iar în anul 1966 îşi reia studiile la Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. În anul 1970 este arestat şi condamnat din nou pentru propagandă împotriva orânduirii comuniste. În anul 1977, când i s-a propus să fie eliberat, a refuzat categoric să iasă din puşcărie. După trei zile de presiuni ale directorului puşcăriei, Grigore Caraza nu a cedat, aşa cum nu cedase la nicio altă ispitire în anii grei de temniţă. Nu a acceptat sa fie „eliberat” şi în a patra zi a trebuit să vină Generalul Vasile Ionel, trimis de Nicolae Ceauşescu, şi să îl determine să părăsească puşcăria, lucru care s-a întâmplat, în cele din urmă, după alte câteva zile de „negocieri” aprinse...

În 1979 îşi ia Bacalaureatul, la vârsta de 50 de ani. În anul 1980 părăseşte ţara şi se exilează în SUA, la New York. Aici se căsătoreşte în anul 1995 cu fosta lui profesoară, Rodica-Ştefania, devenită Caraza. În anul 2001 se repatriază în România, la Piatra-Neamţ, împreună cu soţia.

În anul 2004, Grigore Caraza a publicat o carte de memorii, intitulată „Aiud însângerat”, în care a consemnat perioada petrecută în detenţie, la Aiud. Tot în anul 2004, Grigore Caraza a devenit Cetăţean de onoare al comunei Poiana Teiului, iar în anul 2007, Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ.

Ultima întâlnire dintre Grigore Caraza şi părintele Dimitrie Bejan

Despre ultima sa întâlnire cu părintele Dimitrie Bejan, coleg de suferinţă în temniţele comuniste, Grigore Caraza îşi aminteşte:

„În vara anului 1994, venind pentru scurt timp în România, m-am hotărât să ajung şi la Hârlău, acolo unde părintele Bejan a locuit în ultima parte a vieţii... Chiar dacă timpul îl mai împovărase, părintele era aşa cum îl ştiam, poate puţin mai încărunţit, poate cu şi mai multă blândeţe, dar cu aceeaşi aură de sfânt a cărei strălucire nu a pălit nici în temniţele pe unde trecuse şi nici în libertatea pe care abia dacă a putut să o ghicească… După discuţii îndelungi, parfumate cu Grasă de Cotnari, când prietenii mei au ieşit afară pentru o ţigară, părintele, prinzându-mă de mâini mi-a zis:

- Iartă-mă Grigore! Eu mai am puţin şi voi merge dincolo.

- Iartă-mă şi pe mine părinte, am şoptit, şi ceva trist mi s-a cuibărit în suflet, bănuind că este ultima dată când ne vedem… La plecare, părintele, micuţ de statură, s-a urcat cu ultimele puteri pe leaţul de jos care susţinea scândurile gardului şi mi-a zis:

- Grigore, am să plec înaintea ta, dar acolo, în faţa porţii Sfântului Petru, n-am să intru până ce nu vei veni şi tu… Auzi, Grigore? Acolo, în faţa porţii, te aştept şi nu intru fără tine!

Şi cu faţa îndreptată înspre azur, părintele parcă ar fi vrut să imprime pe firmamentul ceresc cele spuse de dânsul. Era cu ochii în lacrimi şi, cum privea cerul, l-am zărit pentru câteva clipe odihnindu-se într-un loc plin de verdeaţă, cu adevărat paradisiac, în aşteptarea cuiva, atât de drag lui…” (Grigore Caraza – Aiud însângerat)

De la același autor

Ultimele din categorie