Într-o atmosferă caldă, prielnică depănării amintirilor, au fost interpretate cântece ale acestora de Walter Ghicolescu, împreună cu toți cei prezenți.  

Păstrarea identității românești, idealul soților Teodorovici

Soții Doina și Ion Aldea Teodorovicisunt cunoscuți atât prin bogata creație și interpretare artistică, cât și prin acțiunile lor culturale. Au optat pentru revenirea limbii și grafiei latine în Republica Moldova, l-au reintrodus pe Eminescu în cultura acestei țări și au cântat despre el, au militat pentru unirea Basarabiei cu România și au reabilitat cântecul patriotic.

Regretatul poet Grigore Vieru spunea: „Două sacre lumini au încununat fruntea celor doi mari artiști: harul dumnezeiesc și iubirea profundă față de pământul care i-a născut”.

„Ei au sfințit tot ce este mai frumos: casa părintească, demnitatea, neamul, limba română. Și-au dedicat viața unui ideal înălțător: păstrarea identității românești. Erau doi oameni sinceri, sufletiști și glumeți, dar înainte de toate, erau culți. Moștenirea care ne-a rămas sunt cântecele lor, care ridică o sală întreagă, de mii de oameni în picioare”, a afirmat Doina Grosu, unul dintre organizatorii acestui moment.

„Rușii se înfiorau la melodiile lor”

Tatăl lui Ion Aldea Teodorovici a murit pe când acesta avea 10 ani, iar Doina, la cinci ani, traducea filme din rusă în română la Studioul Moldova.

Gazda evenimentului, Dumitru Grumăzescu, a avut onoarea să-i cunoască pe soții Teodorovici: „Acest moment este deosebit pentru noi. Doina și Aldea sălășluiesc în istoria sufletului nostru. Muzica lor cuprinde pagini de adevărată istorie. Rușii se înfiorau la melodiile lor. În 1989, în luna august, împreună cu alți câțiva oameni, i-am adus cu un spectacol la Iași, la Teatrul de Vară, care a fost arhiplin.”

Dumitru Grumăzescu mărturisește că soții Teodorovici erau niște oameni de-o veselie, de-o vervă extraordinară. „Niciodată cu ei nu puteai să fii trist, nu puteai să te gândești la ceva urât, la ceva rău. Ei sunt lângă noi prin opera lor. Să vă fie sufletul liniștit acolo unde sunteți”.

„Suntem în cuvânt și-n toate, floare de latinitate”

În timpul conflictului armat de pe Nistru, soții Teodorovici au cântat la doar câteva sute de metri de trupele militare ruse, riscându-și viața. Ei au fost unii dintre înfăptuitorii podului de flori dintre Basarabia şi România, în 1990. În piesele lor, ei au elogiat valorile neamului și limba română.
Parlamentul de la Chișinău a declarat anul 2012 - „Anul Ion și Doina Aldea Teodorovici”. Au fost organizate numeroase manifestări: expoziții, recitaluri, saloane muzicale, iar în noiembrie va fi lansat și un film documentar „Ion si Doina AldeaTeodorovici (pagini de amintiri)". Totodată, în memoria regretatului cuplu se organizează anual, din 2003, Festivalul international de muzică ușoară „Două inimi gemene".

Dintre cântecele soților Doina și Ion Aldea Teodorovici, fie compoziții proprii, fie pe versurile lui Grigore Vieru sau ale altora amintim: „Clopotul Învierii”, „Eminescu”, „Sfântă ni-i casa”, „Răsai”, „Sărut femeie, mâna ta”, „Lăsați-ne în legea noastră”, „Lacrima limbii noastre”. Un fragment din ultimul: „Pentru ea la Putna clopot bate, / Pentru ea mi-e teamă de păcate, / Pentru ea e bolta mai albastră  -  Pentru limba noastră. (…) Pentru ea noi văruim pereții,/ Pentru ea mai sunt răniți poeții,/ Pentru ea cresc florile visării  - Pentru limba țării.”

„Ei, pur şi simplu, au rămas în cântecul lor”

„Aşa cum fiinţa lui Dumnezeu s-a topit în nemărginirea Universului, iar întreaga suferinţă a neamului a vibrat şi mai vibrează şi astăzi pe cele patru corzi ale rebelei Balade porumbesciene, tot astfel cele două fiinţe, Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasămuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au rămas în cântecul lor” mărturisea poetul Grigore Vieru.