Domnul este de față la fiecare Liturghie!
Când venim pregătiți la Liturghie și aducem cu noi un mic dar – acel mic dar pe care l-am dobândit pregătindu-ne – acesta ne va uni cu trupul lui Hristos și ne va face părtași darurilor celorlalte mădulare ale lui Hristos.
La fiecare Liturghie, Domnul este de față și împreună cu El toți îngerii și sfinții, dar și toți aleșii lui Dumnezeu care sunt în viața aceasta. Sfântul Pavel spune că ori de câte ori venim la Liturghie trebuie să aducem cu noi tot ce avem mai bun. Așadar, când venim pregătiți la Liturghie și aducem cu noi un mic dar – acel mic dar pe care l-am dobândit pregătindu-ne – acesta ne va uni cu trupul lui Hristos și ne va face părtași darurilor celorlalte mădulare ale lui Hristos: cei ce s-au proslăvit în ceruri și cei ce se luptă pe pământ. Și așa ne îmbogățim din această împărtășire harică în cadrul Liturghiei.
(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Merinde pentru Monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013, p. 194)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro