Rugându-te, să înţelegi mărirea Lui și să-L iubeşti şi să cinsteşti acest nume, căci Acesta este Dumnezeu Cel cu totul desăvârşit, frumos mai mult decât toţi fiii oamenilor, prea bun, mult îndurat, înfricoşat şi drept, încă şi Părinte iubitor de fii, făcător de bine prea bogat, izbăvitor şi mântuitor mult milostiv. Şi când Îl vei socoti cu aceste numiri, vei cunoaşte cu câtă inimă trebuie să te închini şi să cinsteşti un asemenea Stăpân, adică să te închini ca unui Dumnezeu prea slăvit; să-L lauzi ca pe un frumos şi prea bun; să-L iubeşti ca pe un drept şi înfricoşat şi ca unui împărat a toată lumea să te supui. Ca unui făcător de bine să-I mulţumeşti, şi ca pe un Dumnezeu să-L slăveşti. Ca unui Ziditor şi Făcător a toate să te jertfeşti, şi toate câte stăpâneşti, fiind minunate dăruiri ale Lui, să-I ceri ajutor în rugăciunea ta, ca la un mântuitor şi izbăvitor.

Acestea şi alte asemenea fapte bune datorează zidirea cuvântătoare către Ziditorul şi Făcătorul ei. Că precum Acela este toate întru toţi, aşa voieşte să se cinstească şi să se slăvească de toţi cu toate simţirile şi mişcările, care deşi se fac în toate faptele care se săvârşesc spre slava Lui, însă în rugăciune se săvârşeşte mai ales când împreună urmează lucrurile acestor fapte bune: credinţa, nădejdea, dragostea, smerenia şi alte asemenea. Dar ca să nu socoleşti că Domnul este departe de tine, cunoaşte că Dumnezeu nescris împrejur, ca pricină a tuturor celor ce sunt, este de faţă în tot locul și mai ales când te rogi, stă cu adevărat înaintea ta, ascultă cuvintele, socoteşte evlavia ta şi vede lacrimile tale.

Deci, văzându-L pe El cu ochii minţii, să ai o prea adâncă evlavie din inimă, înţelegând mărirea Lui și nevrednicia ta, precum zicea dreptul Avraam: „Încă voi grăi către Stăpânul meu. Iar eu sunt pământ şi praf”.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 361)